Peste 54.000 de cetăţeni ai Uniunii Europene au fost condamnaţi în ultimii doi ani în Marea Britanie pentru diverse delicte, inclusiv crime, iar polonezii şi românii sunt printre cei mai 'activi' delincvenţi, scrie cotidianul britanic The Daily Telegraph în ediţia de luni, adăugând că în fiecare săptămână imigranţii din UE comit peste 500 de infracţiuni.
Cu mai puţin de o săptămână în urmă, un alt ziar publica o statistică potrivit căreia infracţiunile comise pe teritoriul Marii Britanii de către străini s-au dublat în ultimii doi ani.
Conform normelor europene, poliţia britanică notifică un alt stat membru dacă unul dintre cetăţenii acestui stat a fost condamnat pe teritoriul Marii Britanii. Cifre publicate de Asociaţia Ofiţerilor de Poliţie arătau că anul trecut au fost făcute 27.056 de notificări, iar în 2009 numărul acestora a fost de 27.379.
Potrivit The Daily Telegraph, aceasta echivalează cu 520 de infracţiuni săptămânal sau 75 de delicte pe parcursul unei singure zile. În 2010, în Marea Britanie au fost condamnaţi 6.777 de polonezi şi 4.343 de români. Lista imigranţilor europeni care comit infracţiuni şi sunt condamnaţi pe teritoriul Marii Britanii este completată cu cetăţeni din Lituania (4.176), Irlanda (2.423) şi Letonia (1.938).
SURSA: Agerpres