Legătura dintre hidratare și odihnă a fost îndelung analizată, pentru a se observa cum ne afectează somnul. A intrat în rutina de fiecare seară să punem un pahar cu apă pe noptieră, pentru eventualitatea în care ne trezim însetați.
A intrat în rutina de fiecare seară să punem un pahar cu apă pe noptieră, pentru eventualitatea în care ne trezim însetați. A intrat în rutina de fiecare seară să punem un pahar cu apă pe noptieră, pentru eventualitatea în care ne trezim însetați. Se pare că hidratarea insuficientă poate afecta calitatea somnului, potrivit Mindbodygreen.
Psihologul Shelby Harris spune că lipsa somnului poate contribui la deshidratare. Un studiu din 2019 a constatat chiar că adulții care au avut o durată scurtă de somn (de șase ore sau mai puțin) au avut niveluri de hidratare inadecvate.
Rolul hormonului vasopresina
Potrivit cercetărilor, unele dintre simptomele somnului insuficient, precum oboseala, gândirea încetinită și durerile de cap de dimineață pot fi cauzate de deshidratare.
Specialiștii spun că acest lucru ar putea să reflecte activitatea nocturnă a hormonului vasopresina, care contribuie la reglarea apei din organism.
Dar, pe de altă parte, un consum excesiv de lichide poate duce la mai multe plimbări nocturne la toaletă, ceea ce înseamnă perturbări nedorite ale somnului, pe tot parcursul nopții.
Când e bine să luăm ultima înghițitură de apă, înainte de culcare
Deci, care este cea mai bună oră pentru hidratare? Este clar că ora până la care putem bea apă diferă de la persoană la persoană, dar profesorul Harris sugerează monitorizarea atentă a cantității de lichide pe care o bem în timpul zilei.
„Unii oameni nu beau suficientă apă în timpul zilei, așa că, în timpul nopții, li se face sete”, spune ea. De aceea, beau un pahar sau două de apă și apoi se trezesc de mai multe ori pentru a merge la toaletă.
„Încurajez oamenii să încerce să se hidrateze pe tot parcursul zilei, astfel încât să nu simtă nevoia de hidratare noaptea”, adaugă ea.
De asemenea, urologii recomandă ca ultima înghițitură de apă să fie luată cu trei până la patru ore înainte de culcare.
Desigur, nu ar trebui să renunțăm complet la paharul de apă de pe noptieră și nici să nu ne abținem să mai sorbim o înghițitură, mai ales dacă trebuie să luăm medicamente la o anumită oră, spun specialistii.