Laptele este un element de bază în orice alimentație și, cu excepția celor alergici la lactoză, puțini sunt cei care nu iubesc acest aliment. Un studiu realizat în SUA arată de ce ar trebui să bem un anumit tip de lapte.
Consumul de lapte cu conținut scăzut de grăsimi este asociat, în mod semnificativ, cu o încetinire a procesului de îmbătrânire, susțin cercetătorii de la Universitatea Brigham Youn. Conform studiului, persoanele care beau lapte cu conținut scăzut de grăsimi experimentează mai târziu o îmbătrânire biologică, decât cei care beau lapte bogat în grăsimi.
„A fost surprinzător cât de puternică a fost diferența. Dacă aveți de gând să beți lapte bogat în grăsimi, ar trebui să fiți conștient de faptul că acest lucru este predictiv sau are legătură cu unele consecințe semnificative”, susține autorul studiului, Larry Tucker de la Universitatea Brigham Young din SUA, informează TheQuint.
Au analizat relația dintre lungimea telomerilor și frecvența consumului de lapte
Pentru acest studiu, cercetătorii au analizat relația dintre lungimea telomerilor și frecvența consumului de lapte (băutori zilnici vs băutori săptămânali sau mai puțin), precum și conținutul de grăsime din lapte consumat (2% vs 1% la sută vs degresat).
Telomerii, o regiune de ADN situată la capătul fiecărui cromozom liniar, au fost luați în considerare de oamenii de știință ca fiind un reper pentru identificarea vârstei biologice (reale) și aproximarea speranței de viață a oamenilor.
Datorită asocierii lor cu estimarea longevității, telomerii sunt considerați o posibilă soluție de amânare a procesului natural de îmbătrânire. Specialiștii încearcă de ani buni să afle dacă telomerii scurți sunt o cauză a instalării bolilor și a îmbătrânirii.
Cu cât oamenii beau mai mult lapte bogat în grăsimi, cu atât telomerii lor sunt mai scurți
Conform acestui studiu, cu cât oamenii beau mai mult lapte bogat în grăsimi, cu atât telomerii lor sunt mai scurți. Studiul a arătat că pentru fiecare creștere cu 1% a grăsimii din lapte, telomerii au fost cu 69 de perechi de baze mai scunzi la adulții studiați, ceea ce s-a tradus în mai mult de patru ani de îmbătrânire biologică suplimentară.
Descoperirile recente îi încurajează pe adulți să consume lapte cu conținut scăzut de grăsimi
Când echipa a analizat extremele consumatorilor de lapte, adulții care au consumat lapte integral aveau telomeri care erau cu 145 de perechi de baze mai scurți decât cei care au băut lapte fără grăsimi. Aproape jumătate dintre persoanele analizate în studiu au consumat zilnic lapte, iar un sfert a consumat lapte cel puțin săptămânal.
De asemenea, 10% au consumat lapte cu grăsime 2%, iar alți 17% au băut lapte degresat. Aproximativ 13% nu au băut lapte de vacă. Descoperirile recente îi încurajează pe adulți să consume lapte cu conținut scăzut de grăsimi, și mai puțin lapte bogat în grăsimi, ca parte a unei diete sănătoase.