Cât de bun este laptele pentru sănătate? Cele mai cunoscute mituri, desființate de specialişti

Consumul laptelui a fost dintotdeauna asociat cu un obicei alimentar sănătos. Încă din copilărie, oamenii au fost încurajați să bea cel puțin două pahare de lapte în fiecare zi pentru sănătatea generală. Apoi s-a spus că laptele nu este cea mai bună opțiune pentru sănătatea intestinului. Dar ulterior specialiștii au contrazis această teorie, afirmând că laptele și o varietate de produse lactate, cum ar fi brânza, iaurtul, kefirul pot ajuta la îmbunătățirea sănătății intestinale.

În timp, oamenii dezvoltă, sau nu, o apetenţă pentru lapte: unii nu mai consumă deloc, alţii foarte des, iar cei mai mulţi spun că au ajuns să o facă doar ocazional. De-a lungul timpului, despre lapte au apărut tot felul de teorii mai mult sau mai puțin controversate. TimesonNews prezintă mai jos câteva mituri comune asociate cu consumul de lapte, încercând să arate cât sunt de adevărate.

Cel mai important mit e acela că laptele reprezintă o masă completă Complet fals! Dacă beți lapte la micul dejun sau la cină, având impresia că este o masă completă, care vă asigură aportul de vitamine și minerale, trebuie să vă opriți și să treceți la o alimentație echilibrată. Laptele poate fi o sursă de  nutrienți importanți,  dar nu este suficient de sățios și de sănătos pentru a îndeplini cerințele nutriționale ale corpului.

Laptele și intoleranța la lactoză

Un alt mit creat în jurul laptelui este că persoanele cu intoleranță la lactoză trebuie să bea lapte, altfel nu vor putea să asimileze anumite proteine. Dacă suferiți de intoleranță la lactoză, nu vă lăsați intimidat de astfel de teorii. În ciuda faptului că e o sursă bună de calciu, proteine ​​și potasiu,  laptele poate fi înlocuit cu ușurință de alte alimente, care sunt la fel de delicioase și sănătoase. Printre alimentele cu valoare nutritivă similară cu cea a laptelui se numără nucile, semințele, legumele cu frunze verzi, somonul etc.

Se spune că laptele de vacă este singura formă sănătoasă de lapte. La fel de greșit! O varietate de tipuri de lapte, cum ar fi laptele de ovăz, laptele de cocos, laptele de soia, sunt toate forme la fel de sănătoase de lapte. Aceste soiuri de lapte, pe bază de plante, sunt o alegere populară printre vegani.

Mitul privind sănătatea oaselor

Cel mai răspândit mit, pe care îl știm din copilărie, este că laptele este singurul responsabil pentru sănătatea oaselor. În parte, este adevărat că laptele e o sursă sănătoasă de calciu, care poate ajuta la îmbunătățirea sănătății oaselor. Cu toate acestea, ideea de a bea lapte pentru a avea oase mai puternice este greșită. Diverse alte alimente, precum spanacul, fasolea, nucile, pot furniza organismului aceeași cantitate de calciu pe care o poate oferi orice produs lactat.

Pe de altă parte, excesul de proteină pe care îl are laptele ar fi o cauză majoră în instalarea osteoporozei.

Laptele favorizează aciditatea gastrică?

Conform unui alt mit, laptele favorizează aciditatea gastrică, iar organismul, pentru a o contracara, consumă calciul din oase. Specialiştii spun că organismul neutralizează acidul rezultat din reacţiile metabolice folosind doza zilnică de calciu, care poate fi luată din produsele lactate. E bine de ştiut că organismul uman conţine un kilogram de calciu, din care foloseşte zilnic 1 gram pentru a asigura buna funcţionare a organismului.