Cu toții știm că pe vremea comunismului nu erau promovate sau practicate foarte adesea în văzul lumii obiceiurile religioase, ci erau mai degrabă mascate. Se spune despre foștii comuniști care au condus România că nu credeau în Dumnezeu, iar cei care o făceau, se fereau. Ion Iliescu face parte din comuniștii atei ai vremii.
De curând, Ion Iliescu a suferit o operație de inimă care s-a închieiat cu succes. Nu este prima intervenție chirurgicală de acest fel prin care trece fostul președinte.
Ion Iliescu a mărturisit acum mai mullți ani că este ateu și că el crede mai degrabă ”în forţa omului”. Fostul șef de stat crede că ”Iisus a fost un rebel” pentru că a fost primul care ”şi-a permis să spună că toţi oamenii sunt egali”, conform Libertatea.
”Iisus este o figură, din acest punct de vedere, caracteristică pentru o anumită evoluţie a gândirii umane, pentru o societate mai bună, mai dreaptă, benefică tututor”, a răspuns Iliescu la acea vreme, întrebat în glumă dacă Iisus este “de stânga”.
Ion Iliescu a mărturisit că nu a fost dintotdeauna ateu.
„Măi, dragă, este exact așa cum vă spun: în tinerețe, chiar făceam Crăciunul cu Iisus, în sensul că eu, fiind mai mare decât el, cu vreo 60 de ani, mă îmbrăcam în Moș Crăciun și îi duceam daruri. Iar el îmi zicea poezii, dar nu se pricepea, știa doar poezii cu Dumnezeu, cu Tată Nostru care ești în ceruri. Cu Ceaușescu nu știa, neobrăzatul, nici una, că de aia a și ajuns cum a ajuns, dacă e să mă întrebați pe mine…”
Atunci când a murit regizorul Sergiu Nicolaescu, Iolanda Nicolaescu, sora acestuia, a mărturisit că l-a văzut pe fostul președinte rostind “Tatul nostru” la slujbă.
„Domnul Iliescu a intrat înăuntru şi când s-a deschis trapa împreună cu oamenii cu care eram a spus ‘Tatăl nostru'”, a povstit Iolanda Nicolaescu în cadrul unei intervenţii telefonice la postul România TV.