Cât de des trebuie să ne spălăm? Controversele iscate în urma unor declarații făcute de mai multe vedete de la Hollywood cu privire la igiena personală i-au făcut pe specialiști să vină cu explicații.

Obiceiurile moderne de igienă corporală au contribuit la reducerea frecvenţei multor boli, în ţările dezvoltate, arată ei.

Cât de des trebuie să ne spălăm? Frecvenţa duşurilor depinde de mai mulţi factori

Soţii Ashton Kutcher şi Mila Kunis au provocat rumoare zilele trecute după ce au recunoscut că nu fac duş zilnic şi că îşi spală copiii doar atunci „când văd murdărie pe ei”.

Oricât de bizare par astfel de declaraţii, experţii în igienă au precizat că frecvenţa duşurilor depinde de mai mulţi factori care ţin de activităţile zilnice, tipul de piele şi inclusiv vârsta.

Mila Kunis şi Ashton Kutcher „au făcut valuri” după ce au povestit într-un podcast felul în care îşi menţin igiena corporală.

„Nu am avut apă caldă în copilărie. Așa că nu făceam duș prea des”, a declarat Mila Kunis. „Acum nu-mi spăl corpul cu săpun în fiecare zi”. „Doar axilele, zonele intime și tălpile.”

Soţul său, Ashton Kutcher a intervenit şi el în discuţie şi a declarat: „Îmi spăl zilnic axilele, zonele intime și nimic altceva vreodată”.

De asemenea, cei doi au precizat că nu îşi spală nici copiii foarte des: „Daca vezi murdărie pe ei, atunci spală-i. Altfel nu are sens”, a spus Kutcher.

Duşul zilnic este o rutină pentru mulţi dintre noi

Deşi duşul zilnic este o rutină pentru mulţi dintre noi (indiferent că alegem să ne spălăm dimineaţa la prima oră sau după-amiaza ori seara înainte de culcare), frecvenţa spălării cu săpun depinde de mai mulţi factori, a declarat pentru CNN Elain Larson, cadru didactic la New York Academy of Medicine şi profesor de epidemiologie la Columbia University’s Mailman School of Public Health, potrivit digi24.ro.

„Cred că oamenii sunt obsedaţi de întrebarea «Cât de des ar trebui să fac baie?» sau «Cât de des ar trebui să mă spăl pe mâini?»”, a spus Larson.

„Consider însă că întrebarea corectă este «Când e indicat să fac duş sau să mă spăl pe mâini?». Iar răspunsul este: Atunci când te-ai contaminat/murdărit”.

Larson a arătat că obiceiurile moderne de igienă corporală au contribuit la reducerea frecvenţei multor boli. În ţările dezvoltate, majoritatea oamenilor dispun de apă curentă şi săpun. În aceste condiţii, scopul spălatului nu mai ţine efectiv de prevenirea bolilor, ci are un rol mai degrabă estetic – acela de a arăta şi a mirosi bine.

Sfaturi pentru persoanele în vârstă

Expertul citat de CNN a precizat că cei care lucrează de acasă nu au nevoie de duşuri zilnice. Explicaţia: la tine acasă te afli într-un mediu unde e puţin probabil să intri în contact cu microbi străini.

De asemenea, în cazul persoanelor în vârstă, a căror piele este mai uscată, spălatul prea des nu face decât să îi expună şi mai mult microbilor şi bacteriilor, deoarece, în acest fel, spălatul înlătură straturile protectoare ale pielii, conform profesorului de dermatologie Arielle Nagler.

De asemenea, cei care au pielea uscată sau acoperită de eczeme ar trebui să facă duşuri mai scurte şi cu apă mai rece şi să folosească soluţii hidratante imediat după spălat.

În cazul copiilor, specialiştii consultaţi de CNN spun că aceştia trebuie spălaţi cu săpun o dată sau de două ori pe săptămână (fără a mai pune la socoteală momentele în care trebuie schimbate scutecele).

Odată ce copiii cresc, dermatologii recomandă ca aceştia să facă baie cel puţin o dată sau de două ori pe săptămână. În plus, ei trebuie să se spele de fiecare dată când se murdăresc sau transpiră.