Unele cercetări arată că un vehicul electric ar însemna mai puține emisii decât o mașină pe combustibili fosili, dar modul în care vehiculele electrice pot reduce emisiile variază de la stat la stat. Iar totul depinde, în final, de cantitatea de energie electrică generată de surse regenerabile, potrivit The Conversation.
Studiul a constatat că, în Australia, vehiculele electrice emit, în medie, cu 29-41% mai puține emisii decât o mașină obișnuită pe combustibili fosili pentru fiecare kilometru parcurs. Dar, dacă se analizează stat cu stat, se pare că Tasmania, cel mai mic stat al Australiei, va avea cea mai mare scădere, adică cu până la 77% mai puține emisii pe kilometru.
Vehiculele electrice reprezintă doar 2% din cota de piață a mașinilor noi
Aceste informații sunt importante pentru îndeplinirea obiectivelor climatice, deoarece flota rutieră a Australiei este diferită de cele din Statele Unite, Europa sau Asia în ceea ce privește dimensiunea vehiculului, tipul de combustibil, standardele de emisie și calitatea combustibilului.
Australia nu își va atinge obiectivul climatic de emisii zero net până în 2050 fără o revizuire a transporturilor, deoarece acest sector reprezintă aproximativ 17% din emisiile naționale. Doar autoturismele reprezintă aproximativ jumătate din toate emisiile din această țară.
În doar doi ani, vânzările de vehicule electrice s-au triplat de la 6.900 în 2020, la 20.665 în 2021. Cu toate acestea, reprezintă în continuare doar 2% din cota de piață a mașinilor noi.
Compararea emisiilor auto pe kilometru
Pentru a compara potențialul de reducere a emisiilor în fiecare stat, Transport Energy/Emission Research (TER) a efectuat așa-numita „evaluare a ciclului de viață”.
Acesta ia calcul toate aspectele vieții unui vehicul, de la producție, la utilizarea operațională (conducerea acestuia), până la momentul în care ajunge la casat. Emisiile medii de carbon pentru o mașină australiană alimentată cu combustibili fosili sunt estimate la 349-390 grame pe kilometru.
O mașină australiană alimentată cu combustibili fosili emite până la 390 grame de dioxid de carbon pe kilometru. Pe de altă parte, se estimează că o mașină electrică cu baterie are emisii de aproximativ 221-255 de grame pe kilometru.