Subvarianta Omicron este extrem de contagioasă și provoacă mai multe reinfectări, inclusiv la persoanele care au fost deja infectate cu COVID-19. În aceste condiții, testele rapide la domiciliu, pe care oamenii au ajuns să se bazeze, mai pot detecta subvarianta BA.5?
Subvarianta Omicron, BA.5 conduce valul Covid-19 din această vară, cazurile crescând de la o zi la alta, peste tot în lume. Deși este posibil să apară noi cercetări care să demonstreze că BA.5 face unele teste mai puțin eficiente în detectarea cazurilor pozitive de COVID-19, testele rapide par totuși să-și facă treaba.
Iată ce trebuie să știți despre testele rapide și noua subvariantă Omicron.
Așa cum funcționează testele de sarcină
Testele COVID-19 la domiciliu sunt, de obicei, teste rapide antigen, care funcționează prin identificarea proteinelor din coronavirus. Dacă proteinele sunt prezente în nas, pe test ne apare o doua linie și asta înseamnă că trebui să ne considerăm infectați cu COVID-19. Este oarecum la fel cu modul în care funcționează testul de sarcină din farmacii, însă acesta detectează prezența unui hormon, nu a unui virus.
„Rezultatele pozitive rămân extrem de precise pentru aceste teste, deși încă pot fi și teste fals negative”, a declarat Shaili Gandhi, vicepreședinte la SingleCare.
Când este nevoie de un test PCR
Acest lucru se datorează faptului că este nevoie de o cantitate mai mare de virus pentru a ieși pozitiv la un test rapid, decât la testele PCR, extrem de sensibile, sau testele de laborator.
Astfel, cineva care este complet vaccinat poate avea o încărcătură virală foarte scăzută, iar asta însemna că testul poate ieși negativ, chiar dacă are COVID-19. În acest caz, este posibil să fie nevoie și de un test PCR de laborator.
Când este cel mai bun moment pentru test
Cât de bine funcționează testele COVID-19 la domiciliu poate avea mai puțin de-a face cu subvarianta BA. 5 și mai mult cu momentul în care trebuie să fie făcut testul. Cel mai probabil, testul pentru COVID-19 iese pozitiv atunci când apar simptome. În mod similar, persoanele asimptomatice sau cei cu simptome ușoare ar putea avea mai multe șanse de a avea un rezultat fals negativ, decât cineva care are mai multe simptome.
„În aceste condiții, testele la domiciliu sunt la fel de eficiente în detectarea subvariantelor Omicron ca și în cazul altor variante”, a declarat Sandra Adams, profesor de biologie și virolog la Universitatea de Stat Montclair.
Care este perioada de incubație a BA.5
În timp ce unele cercetări sugerează că BA.5 nu are o perioadă de incubație diferită de alte versiuni ale COVID-19, unii oameni susțin că au fost testați pozitiv pentru mai mult timp, notează Gandhi. Dr. Eric Topol, profesor de medicină moleculară la Scripps Research, a subliniat că modificările subvariantei BA.5, care facilitează intrarea în celule, pot explica de ce unii oameni au nevoie de mult timp pentru avea un test negativ.