Într-un nou podcast marca EVZ Capital Robert Turcescu, alături de Virgil Profeanu, fondatorul VEGO Holdings, a discutat despre dezvoltarea personală și cum impactează această nișă viața unui angajat, a unei echipe și a întregii companii.
Virgil Profeanu, fondator al VEGO Holdings, grup de companii specializate în design arhitectural, urbanism, structuri, infrastructură și proiectare, a vorbit în cadrul unui podcast cu Robert Turcescu despre cultura organizațională a companiei și cum dezvoltarea personală poate contribui la eficientizarea proceselor interne. Pentru acesta, cititul este esențial.
Una dintre politicile adoptate de antreprenor a fost ca ultima zi de vineri din lună să fie liberă, dar dedicată lecturii. Scopul lui Virgil Profeanu este de a motiva extrinsec proprii angajați în a acorda mai mult timp lecturii și dezvoltării personale, mai ales în contextul vremurilor de astăzi, în care viteza informației primează.
„Cât citim? Cât putem. Când citim? Când avem timp. Și acum o să spun ce provocare le-am dat colegilor mei în ultima vineri din luna martie, când am implementat ziua de vineri liberă. Ne-am întâlnit joi seara și am zis: pentru că ați putea fi tentați ca mâine să câștigați bani și totuși ziua de mâine este liberă, vă pun la dispoziție 10 titluri, citiți 250 de pagini și aveți tarif pe pagină 1,30 bani, iar la final se încheie cu un rezumat. A fost o plăcere să citesc rezumatele, deoarece oamenii sunt deștepți. În VEGO avem experți pe diverse domenii, juriști, ingineri, arhitecți”, povestește antreprenorul.
El a propus această alternativă la ziua de vineri pentru a continua politica de dezvoltare a angajaților care face parte din viziunea companiei. Aceasta nu este singura acțiune pentru această politică. Fiecare angajat poate accesa bugete din partea companiei pentru a participa la cursuri de dezvoltare personală și profesională. Pentru Virgil Profeanu există mai multe caracteristici care îl fac pe angajat a fi performant la locul de muncă, iar unul dintre ele este libertatea.
„Am nevoie ca ei să fie foarte liberi. Ca să fii liber trebuie să înveți să te detașezi. Atunci când citești te detașezi. Este imposibil să citești și să stai cu grijă. Poate că unii dintre ei și-au pierdut practica cititului, nu i-am întrebat cât au citit, când au citit ultima dată. Le-am zis că de mâine au această posibilitate și asta va deveni parte a culturii noastre: în ultima zi de vineri din lună este o zi liberă, dar și plătită. Fie că citești vineri, sâmbătă sau duminică, pentru un anumit număr de pagini am calculat un tarif la câte pagini le-ar lua să citească pe oră. Astfel, ei pot să câștige în ziua respectivă cât ar fi câștigat dacă ar fi proiectat”, ne explică Virgil Profeanu.
În ultimii ani, dar mai ales de când cu pandemia, în rândul culturii organizaționale a companiilor de top din România lectura a devenit un aspect esențial. Multinaționalele plătesc abonamente de lectură și le pun la dispoziție angajaților sute de volume cu care se pot deconecta de la mediul stresant al spațiului de lucru. Virgil Profeanu a dus totul la un alt nivel, asumându-și o investiție în oameni, plătindu-i pentru cât citesc, iar în perspectiva sa relația este una de win – win, nimeni nu pierde. „I-am scos din producția pentru a-i învăța să se detașeze”, spune Virgil Profeanu în timpul podcastului cu Robert Turcescu.