Politia albaneza a arestat doi frati, Astrit si Genti Lamce de 45 respectiv 38 de ani, pentru contrabanda cu aur. Ei se aflau demult in atentia organelor de control, care pentru a-i prinde a initiat o operatiune de urmarire si strangere de dovezi numita „Golden Watch”. Cei doi se fac acuzati de introducerea in Albania de cantitati mari de aur fara a le declara la vama, evaziune fiscala si de falsificare de bijuterii. Concret, cei doi fabricau bijuterii din aur pe care instriptionau branduri celebre din domeniu, pe care le vindeau apoi in ambalaje contrafacute, care sa dea un aspect de originalitate. Mai exact, bijuteriile erau chiar imitatii, fiind create dupa modelul celor vazute in magazinele de profil sau in brosuri.
Produsele astfel realizate le vindeau la preturi cu mult mai mari decat valoarea cantitatii de material folosite, dar mai mici decat bijuteriile din cataloagele renumitelor magazine. Ei aveau chiar clienti fideli, care aveau incredere in cei doi deoarece la orice verificare a bijuteriei reiesea ca materialul folosit era chiar aur masiv, iar pietrele pretioase erau chiar din materialul din care era fabricata si bijuteria copiata.
La domiciliul lor din Tirana, politistii au gasit 200 kg de aur, 210.000 euro, 1,5 milioane de leka albaneze (circa 12.000 euro) si… doar 500 de dolari. In atelierul improvizat de lucru au gasit atat aparatura specifica bijutierilor cat si ambalaje specifice ce purtau brandurile care se inscriptionau si pe produsul final. In momentul raziei, in atelier au fost prinsi lucrand la bijuterii doi angajati ai celor doi frati.
Fratii Lamce nu au putut justifica prin documente provenienta imensei cantitati de aur gasite in locuinta lor, precizand ca provine din mai multe bazaruri din Turcia. Din ancheta politistilor rezulta ca o mare parte din aur provenea in fapt din Grecia. Intre piesele de aur ce urmau sa fie topite pentru a deveni materie prima a bijuteriilor false politia a descoperit si doua obiecte care se pare ca provin din rezerva de stat, date disparute din timpul revoltelor din 1997.