Conferința – a șasea dezbatere dintr-o serie de 12 întâlniri – a analizat impactul deciziei Rusiei de a invada Ucraina asupra arhitecturii geopolitice și de securitate a secolului XXI și cât de probabil este scenariul unei noi Cortine de Fier la granița României. Conferința poate fi urmărită integral aici.

Participanții la conferință au fost Iulian FOTA, secretar de stat pentru afaceri strategice, Ministerul Afacerilor Externe; Siegfried MUREȘAN, europarlamentar PNL, vicepreședinte al Partidului Popular European; Nicolae ȚÎBRIGAN, cercetător științific la Academia Română, expert al Laboratorului pentru Analiza Războiului Informațional și Comunicare Strategică (LARICS);  Cosmin POPA, doctor în istorie, specializat în probleme ruse și sovietice, Institutul de Istorie „Nicolae Iorga”, Academia Română.

Iulian Fota a arătat, în cadrul dezbateri, căi România se confruntă cu cea mai gravă criză regională din ultimii 30 de ani. Secretarul de stat pentru afaceri strategice în cadrul Ministerului Afacerilor Externe, consideră că România se confruntă, în prezent, cu cea mai gravă criză regională din ultimii 30 de ani, iar războiul din Ucraina va remodela sistemul internațional.

Iulian Fota: Războiul din Ucraina, moment decisiv pentru NATO și UE

Totodată, secretarul de stat pentru afaceri strategice, Iulian Fota, consideră că invadarea Ucrainei de către Rusia reprezintă momentul în care NATO și lumea occidentală „au ieșit din naivitate” și sunt conștiente că „am intrat într-o altă epocă” în care „nu există altă opțiune decât să înfruntăm tot ceea ce vine dinspre Rusia”.

La rândul său, europarlamentarul Siegfried Mureşan a apreciat că UE înțelege, în momentul de față, că Rusia este și va fi, pentru mult timp, un risc pentru securitatea sa.

„Țările membre ale Uniunii Europene înțeleg, în momentul de față, că Federația Rusă este și va fi, pentru mult timp, un risc pentru securitatea blocului comunitar, a declarat europarlamentarul Siegfried Mureșan, în cadrul dezbaterii „Război în Europa: Spre ce arhitectură geopolitică și de securitate se îndreaptă Secolul XXI”, organizată de Sierra Quadrant.

Propaganda anti-COVID-19 și invazia din Ucraina

O altă temă a vizat propaganda anti-COVID-19 și invazia din Ucraina: „Anti-vacciniștii de ieri au devenit putiniştii de astăzi / Kremlinul încearcă să creeze sentimentului de „oboseală” față de război.

„Anti-vacciniștii de ieri au devenit putiniştii de astăzi”, a avertizat expertul în tehnici de dezinformare Nicolae Țîbrigan, în cadrul dezbaterii „Război în Europa: Spre ce arhitectură geopolitică și de securitate se îndreaptă Secolul XXI”, organizată de Sierra Quadrant.

În paralel, Cosmin Popa a spus că într-un complot al serviciilor secrete rusești împotriva lui Vladimir Putin. Atâta vreme cât la Moscova va predomina o concepție politică de tip imperial, Rusia nu va renunța la Ucraina deoarece, în gândirea politică rusă, Ucraina este determinantă pentru statutul Rusiei de mare putere, a afirmat Cosmin Popa, doctor în istorie, specializat în probleme ruse și sovietice.

România nu dispune de o platformă funcțională care să monitorizeze narațiunile pro-Kremlin

Nicolae Țîbrigan, sociolog și cercetător în cadrul Institutului de Științe Politice și Relații Internaționale „Ion I.C. Brătianu” al Academiei Române a susținut că România nu dispune de o platformă funcțională care să monitorizeze narațiunile pro-Kremlin. Potrivit acestuia, instituțiile românești nu sunt pregătite să contracareze narațiunile pro-Kremlin care abundă pe rețelele sociale. Nicolae Țîbrigan a mai apreciat că Criza din Ucraina a impus propagandiștilor Rusiei să se auto-expună.

Rusia a început să piardă teren în efortul său de propagandă, pe care îl derulează în România, în condițiile în care invadarea Ucrainei a impus, practic, „agenților săi de aici să se auto-expună”, consideră Nicolae Țîbrigan.