Cât de protejați sunt românii, la câteva luni după vaccinare?
Astfel, Virgil Musta a realizat analiza pe 250 de colegi care s-au vaccinat în prima etapă de imunizare. Potrivit acestuia, patru medici au un titru de anticorpi mai mare decât în urmă cu două luni.
„La 60%, imunitatea a scăzut până la 50%, şi dintre acestea, aproape jumătate au chiar sub 50% scădere a nivelului de anticorpi. Am mai constatat că 3 persoane, de fapt 4 persoane, au avut o creştere a nivelului de anticorpi faţă de precedenta determinare”, a declarat Virgil Musta.
Va fi necesară o a treia doză
Totodată, acesta a vorbit și despre creșterea titrului, explicând faptul că „au intrat în contact cu virusul, având în familie persoane infectate”. Conform celor spuse de medicul infecționist, „ practic nu faci boala, ci această cantitate de virus îţi stimulează celulele de memorie şi e ca un fel de stimulare a imunităţii şi creştere a numărului de anticorpi, ca să devii mai protejat”.
De asemenea, va fi necesară o a treia doză în cazul celorlalte persoane. „Sunt două acţiuni importante: pe de o parte, consolidarea răspunsului imun prin cea de-a treia doză la anumite categorii populaţionale la risc şi, pe de altă parte, vorbim de cea de-a treia doză cu vaccinuri adaptate la variante virale mutante”, a completat Valeriu Gheorghiţă.
Cât timp sunt protejați oamenii care s-au vindecat de COVID?
Anterior, medicul infecționist Virgil Musta a punctat că prezența anticorpilor nu garantează o protecție față de o posibilă reinfectare.
„Nu există studii care să îţi arate exact protecţia, pentru că, aşa cum v-am spus, nu sunt standardizate metodele de determinare a anticorpilor, nici nivelul de anticorpi care te protejează 100%. Se poate spune, când ai un nivel crescut de anticorpi, mai mult decât nivelul de referinţă, că ai anticorpii care te protejează. Dar nu ştii cât de mult te protejează”, explicat Virgil Musta.
Sursă foto: INQUAM Photos, Octav Ganea