Dacă cu alimentele procesate ne-am lămurit, fiind unanim considerate, pe bună dreptate, o bombă pentru sănătate, apar unele întrebări legate de pregătirea unor produse în cuptorul cu microunde. Este indicat să consumăm unele alimente pregătite în acest fel?
Potrivit Shefinds, nu ar trebui să ne facem griji. Pentru că, de fapt, totul depinde de produsele pe care le băgăm la microunde, de prospețimea și de valoarea lor nutrițională.
Conținut ridicat de sodiu, adică balonare și inflamație
Dacă citim informațiile nutriționale ale oricărui produs congelat sau preambalat, asta ne va permite să știm exact ce ingrediente băgăm în noi. Chiar dacă anumite produse congelate pot fi considerate sănătoase, cele care conțin o varietate de macronutrienți, pot fi extrem de bogate în sodiu.
„Sodiul este cea mai mare capcană din aceste produse. Nu ar trebui să mâncăm mai mult de 2300 mg de sodiu în fiecare zi și multe dintre aceste mese contribuie semnificativ la aportul general de sodiu”, avertizează dieteticiana Paula Doebrich. Excesul de sodiu poate duce la balonare și inflamație, precum și reținerea apei în organism, ceea ce poate dăuna sănătății.
Mai hrănitoare decât alimentele proaspete?
În afară de riscul ca aceste produse să aibă un conținut de sodiu ridicat, o cină ptegătită la cuptoru cu microunde poate fi la fel de hrănitoare, dacă nu chiar mai mult, decât o cină pregătită în mod clasic, cu produse proaspete, pe aragaz. Doebrich explică de ce.
„Cuptorul cu microunde a fost și continuă să fie demonizat, pentru că ar fi nociv. Este timpul să încetăm să-i mai speriem pe oameni și să le spunem că această metodă de gătit este perfect sigură”, susține ea.
„Poate fi o modalitate excelentă de a introduce nutrienți pentru persoanele care nu au timp să gătească și, în unele cazuri, beneficiile pentru sănătate vor fi chiar mai mari”, adaugă ea.
De ce pot fi mai hrănitoare dacă se prepară la microunde
Dat, subliniază ea, trebuie să vă asigurați că alegerile pe care le faceți sunt echilibrate, cu mâncăruri congelate care oferă o varietate de proteine și legume, dar sărace în sodiu și zahăr.
Nu mai este un secret că vitaminele și mineralele sunt vitale pentru un organism sănătos și bine hrănit, iar produsele care se pot prepara la microunde pot fi bogate în diverși nutrienți. „Unele alimente vor fi mai hrănitoare dacă sunt gătite la microunde, deoarece cuptoarele cu microunde utilizează mai puțină căldură decât alte metode de gătit, iar timpul de gătire este mai scurt”, spune Doebrich.
Efecte nebănuite asupra sănătății
„Nutrienții care de obicei sunt distruși prin expunerea la căldură includ vitamina C, unele vitamine B și acid folic, precum și mulți antioxidanți. Deci, folosirea cuptorului cu microunde ar putea avea unele efecte nebănuite asupra sănătății”, explică ea.
De reținut: asigurați-vă că aveți în farfurie o porție de legume, aproximativ un sfert de porție de proteine și un sfert de farfurie de cereale integrale, sugerează Doebrich.
Prin urmare, spune Doebrich, nu ar trebui să vă temeți că folosiți cuptorul cu microunde, atâta timp cât verificați eticheta nutrițională.
„Există o mică diferență în ceea ce privește valoarea nutrițională între alimentele gătite la microunde și cele gătite normal”, spune ea.