Oamenii de știință din Africa de Sud au descoperit o nouă variantă a SARS-CoV-2. Cât este de periculoasă tulpina C.1.2? A suferit o mulțime de mutații
Nu este un singur virus, ci un grup de virusuri similare genetic, cunoscut sub numele de C.1.2. Cercetătorii au descoperit că acest grup de virusuri a înregistrat o mulțime de mutații într-o perioadă scurtă de timp.
C.1.2 prezintă unele mutații individuale
Dar nu se știe cum vor funcționa și cum vor afecta oamenii, în comparație cu alte variante.
„Conține multe mutații cheie pe care le vedem în alte variante care au devenit variante de interes sau îngrijorare. De fiecare dată când vedem că apar acele mutații, urmărim varianta pentru a vedea cum evoluează. Aceste mutații pot afecta răspunsul imunitar sau se pot transmite mai repede”, afirmă Megan Steain, virusolog și lector în imunologie și boli infecțioase.
Un răspuns clar va fi oferit de testele de laborator, dar mai durează până când acestea vor fi finalizate.
Va fi mai infecțios?
C.1.2 este diferit, pe o ramură genetică similară cu varianta Lambda, observată în Peru, dar are unele mutații individuale. Deocamdată, în acest stadiu nu se știe foarte mult cum se comportă C.1.2 la oameni, deoarece încă nu s-a răspândit suficient. Reprezintă mai puțin de 5% din cazurile noi din Africa de Sud și a fost depistat în aproximativ 100 de cazuri de COVID la nivel mondial, începând din luna mai.
C.1.2 nu este încă listat de Organizația Mondială a Sănătății ca o ”variantă de interes” sau o ”variantă de îngrijorare”.
Sursă foto: Dreamstime