Ministrul german al economiei Rainer Bruderle a apreciat la 1 până la 2 miliarde de euro pe an costurile asociate cu renunţarea la energia nucleară, în contextul în care acest subiect va fi dezbătut astăzi de cancelarul Angela Merkel şi şefii guvernelor regionale, scrie France Presse.
‘Aceasta ar putea reprezenta 1 până la 2 miliarde de euro’, a declarat ministrul liberal pentru postul de radio Deutschlandfunk, precizând că o sumă precisă este ‘dificil de stabilit’. Cotidianul Suddeutsche Zeitung a evocat vineri un cost adiţional de 3 miliarde de euro, citând ‘evaluări interne ale guvernului’. ‘Această estimare mi se pare prea ridicată’, a comentat Bruderle.
Cancelarul Angela Merkel se întâlneşte vineri cu liderii guvernelor celor 16 landuri pentru a discuta despre o turnură a politicii energetice ce ar putea conduce la accelerarea procesului de renunţare la energia nucleară şi la dezvoltarea energiilor regenerabile. Catastrofa de la Fukushima din Japonia a discreditat şi mai mult atomul, deja puţin popular în Germania, iar guvernul, care s-a angajat în toamnă să prelungească durata de viaţă a centralelor ţării, îşi va revizui poziţia.
‘Un lucru este sigur: acest lucru va costa bani’, a avertizat Bruderle, insistând asupra necesităţii de a construi noi linii de înaltă tensiune, noi centrale pe bază de cărbune sau gaze naturale şi de a dezvolta reţelele electrice transfrontaliere.
SURSA: Agerpres