Facebook, cea mai populară reţea socială din lume, valora la începutul lunii ianuarie 50 de miliarde de dolari, evaluare facută după ce Goldman Sachs Group şi Digital Sky Technologies au investit 500 de milioane de dolari în site. Află cât valorează Facebook în prezent.
Fondul de investiţii General Atlantic intenţionează să cumpere 0,1 % din acţiunile Facebook (2,5 milioane de acţiuni), ridicând astfel valoarea site-ului la 65 de miliarde de dolari, scrie presa interanţională.
Tranzacţia trebuie aprobată de oficialii Facebook, care au dreptul să refuze oferta. Dacă aceasta va fi aprobată atunci valoarea Facebook ar fi cu 30% mai mare, faţă de ultima evaluare, din luna ianuarie a acestui an.
La începtul anului Goldman Sachs, cea mai mare companie de holding bancar din lume, a investit în Facebook 450 milioane de dolari, iar compania rusă Digital Sky Technologies a investit 50 milioane de dolari, Facebook fiind evaluat la 50 de miliarde de dolari.
Site-ul de socializare este mai valoros decât eBay, cel mai mare site de licitaţii din lume şi gigantul media, Time Warner.