Institutul pentru Politici Publice (IPP) a prezentat recent un raport privind activitatea parlamentarilor în sesiunea septembrie-decembrie 2010. Autorii acestui bilanț au întocmit și o listă neagră cu deputații și senatorii care au avut cea mai scăzută prezență în cadrul Camerelor.
Astfel, printre deputații care s-au remarcat prin absența la vot se numără Victor Ponta, Viorel Hrebenciuc, Claudiu Iulian Manda, Adrian Mocanu și Cristian Rizea. Conform raportului IPP, ultimii patru nu au participat la niciun vot final în sesiunea septembrie-decembrie 2010.
Pornind de la acest bilanț, revista Capital și-a propus să identifice care au fost cheltuielile legate de „buna desfășurare“ a activității parlamentarilor cu cele mai multe absențe în cadrul lucrărilor celor două Camere. Pe pagina web a Camerei Deputaților sunt postate doar o parte din informațiile legate de cheltuielile privind activitatea deputaților. Deoarece Camera Deputaților nu ne-a putut furniza până la închiderea ediției toate sumele încasate/decontate de parlamentarii aflați pe lista IPP, calculele prezentate de Capital relevă doar o parte din costuri, nefiind incluse sumele încasate în intervalul aprilie-noiembrie 2010 pentru cazare, diurnă și transport în țară și străinătate. De menționat este și faptul că majoritatea deputaților nu fac publice decât adresele de e-mail, deși Camera le decontează atât cheltuielile cu birourile din teritoriu, cât și telefoanele mobile.
Scump, domnule Frunda, scump!
La Senat, pe lista celor care au avut cele mai puține prezențe se numără, potrivit IPP, „lideri politici importanți, obișnuiți ai clasamentelor IPP, care continuă să își sfideze alegătorii“: președintele PNL, Crin Antonescu, președintele PC, Dan Voiculescu, și președintele Comisiei pentru drepturile omului, culte și minorități, Gyorgy Frunda. Ce sumă au totalizat indemnizațiile, diurnele, cheltuielile cu transportul, cazarea și deplasările în străinătate, birouri parlamentare etc. ale celor trei senatori? Este vorba de circa 562.000 de lei, respectiv 134.000 de euro, conform informațiilor postate pe site-ul Senatului, pentru perioada ianuarie-noiembrie 2010. Gyorgy Frunda a fost scump nu numai la vedere, ci și prin prisma sumelor încasate și decontate, care totalizează aproximativ 352.000 de lei, adică 84.000 de euro. De altfel, senatorul UDMR a efectuat aproape în fiecare lună deplasări în străinătate, care au costat circa 50.000 de lei. Am încercat să-l contactăm telefonic pe fruntașul UDMR, dar fără succes.
„Este în străinătate și nu știu când se întoarce. Nu cred că-l puteți contacta până atunci“, ne-a răspuns o persoană de la biroul grupului parlamentar UDMR din Senat. Pe de altă parte, Frunda a ridicat, în medie, o indemnizație lunară netă de 4.500 de lei.
„Sigur, unii parlamentari sunt membri în Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei, așa cum este și domnul Frunda. Însă, dacă aș fi în locul dânsului, aș prefera să mai lipsesc din când în când de acolo pentru a fi prezent și în parlamentul național“, ne-a spus Adrian Moraru, director adjunct al IPP.
Apărarea are cuvântul
Deputatul Adrian Mocanu este de părere că „activitatea parlamentarilor nu se rezumă la a introduce cartela și a apăsa pe buton. Uitați-vă la activitatea din cadrul comisiilor, la luările de cuvânt și la inițiativele legislative“. El susține că parlamentarii PDL nu figurează pe lista celor de la IPP deoarece „au avut tot interesul să fie prezenți la vot, fiindcă au majoritatea. Chiar dacă mă prezentam, votul meu nu putea influența decizia finală“.
„Dacă se urmărește de-a lungul timpului activitatea parlamentarilor, se poate observa că președinții de partid și alți membri cu funcții importante au un grad ridicat de absenteism. Cred că IPP nu ar trebui să se rezume la a număra prezențele dintr-o condică atunci când evaluează activitatea unui parlamentar. Membrii partidului aflat la putere sunt, în principiu, constrânși să aibă prezență, ca să-și poată trece legile“, ne-a spus Crin Antonescu, președintele PNL.
Cât îi privește pe liderul PSD, Victor Ponta, și deputatul Iulian Manda n-au fost de găsit la telefon, deși fuseseră anunțați în prealabil. Ori poate tocmai de aceea.
Ce fac parlamentarii în restul timpului, după ce au întrerupt în grabă ședințele de la comisii? Pentru ce-i plătim?
Adrian Moraru, director adjunct IPP