Presa scrie că oamenii sunt săraci. Că-i criză. Dar masa monetară nu-i mai mică, ci, eventual, banii-s altfel distribuiți. Dacă însă masa bănească tot pare insuficientă, cei ce se plâng că nu le ajung banii poate că ar trebuie să vândă din ceea ce au
Adică, e posibil ca masa monetară să fie destulă, dar prost alocată. În condițiile în care s-au realizat investiții în anumite active, precum imobilele, e nevoie să fie scoase la vânzare, cu riscul de a le scădea prețurile.Sigur că nimănui nu-i place să-i scadă averea, dar e bine să se uite și la lichiditate. Cum fac, de pildă, băncile cu capital grecesc. Ele practică dobânzi ce le permit să fie lichide, deși nu prea scot profit.
Cine este însă cel care nu-i în măsură să facă profit? Managementul, cel care își ascunde incompetența dând oameni afară, când problema e chiar el. Dar chiar dacă managementul de top refuză să se autosuspende nu înseammă că n-a greșit secvența. A finanțat retail-ul în locul corporate-ului. Cu toate că era evident că firmele generează un raport cost/beneficiu mai bun decât persoanele fizice.
Iar dacă în sistemul bancar românesc s-au produs cele mai mari ajustări regionale e clar că a fost cel mai puţin competitiv. Corecţia a fost cea mai dură, deoarece s-a dezvoltat haotic. Restructurarea sistemului a constat în înlocuirea personalului de middle management şi de execuţie cu angajaţi slab calificaţi. Și asta enervează clientela, ce nu primeşte produsele de care are nevoie. Nu i se oferă soluţii integrate care să se coreleze cu cheltuielile, cu transportul, taxele, asigurările, amenzile, facturile de orice fel.
Și personalul din bănci vine şi pleacă. Îşi schimbă jobul la 6-12 luni fără ca prestaţia sa să ajungă la standarde care să-l satisfacă pe client. Din ce cauză? A unora care s-au aflat în fruntea băncilor înainte de criză şi le conduc şi în momentul de față. Cei ce au făcut ca portofoliile de credit să vădească o abordare amatoricească şi care-şi caută scăparea în scăderea costurilor cu angajaţii. Înainte de a închide în prelabil unități și de a reloca personalul. Dar apropo de diletantism, de faptul că banii nu trebuiau să finanțeze nevoile personale și imobilele, ci economia reală și comerțul, marjele mari de profit practicate ne-au făcut să ne remarcăm în UE printr-o rată înaltă a creditelor neperformante. Majorarea taxelor în criză și tăierea salariilor au avut o contribuție semnificativă, însă și acest lucru.
Reiau. Dacă băncile au plasat prost banii, trebuiau să execute active. Spread-urile mari au omorât business-ul. Managementul realizat de oameni de încredere arată acum câte parale face. Bineînțeles că-i o problemă politizarea managementului și se poate pune întrebarea dacă de aceea s-au comis greșeli strategice. Dar încercarea de a rezista la politizare se putea face pe baza expertizei. Ce se întâmplă însă? Dacă au existat prea puține puncte de “rezistență” împotriva politizării manageriale înseamnă că, de fapt, expertiza lipsea?
Mai multe articole scrise de Ionuţ Bălan puteţi citi pe pe bloguluibalan.ro