Primul ecran IMAX din România, a fost instalat astăzi în Bucureşti, în cadrul noului cinematograf Samsung IMAX, parte a megaplexului Cinema City Cotroceni. Megaplexul, primul din România, va fi deschis publicului în data de 20 noiembrie 2009, în cadrul AFI Palace Cotroceni, şi cuprinde 17 săli de cinema, 3 săli VIP, precum şi sala Samsung IMAX.

După ce a fost adusă în România tehnologia 3D, compania Cinema City a decis că este momentul ca publicul autohton să aibă şi experienţa IMAX. Românii care vor vrea să se simtă parte a acţiunii unui film, să se învârtă efectiv în mijlocul acţiunii, vor trebui să scoată din buzunare echivalentul în lei a cel mult 10 euro.

„Preţurile nu vor fi la fel de mari ca cele din Europa de Vest spre exemplu, unde ajung la 15 euro sau lire, însă vor depăşi puţin valoarea biletului plătit pentru un film 3D”, a declarat Corina Gonteanu, Director de Marketing al Cinema City România. „Vrem ca preţurile să fie cât de cât accesibile pentru ca toţi cinefilii să se poată bucura de experienţa IMAX”, a mai spus Gonteanu.

Cine vrea IMAX?

Conform declaraţiilor Corinei Gonteanu, filmele IMAX se adresează aceloraşi categorii de vârstă ca şi alte pelicule. „Nu avem un profil al clienţilor pentru IMAX. Sunt aceeaşi ca şi pentru un film normal sau 3D. Fe0-40450-i1.jpgmei, barbaţi copii cu vârste cuprine între 14 şi 45 de ani”, spune Gonteanu. Aceasta a subliniat că cinematograful IMAX se bazează foarte mult şi pe grupurile şcolare.

„Filmele clasice IMAX sunt de cele mai multe ori documentare şi targetează tinerii aflaţi încă în şcoli”, spune oficialul Cinema City . Cu toate acestea, documentarele vor atrage şi restul categoriilor de public.

Primele filme IMAX din România

Pe lângă filmele documentare, în cinematograful IMAX din Cotroceni vor rula şi pelicule de la Hollywood. „Filmele noi care vor intra în sala IMAX se vor schimba o dată la 1 – 2 luni deoarece sunt foarte greu de copiat şi de dublat”, a spus Gonteanu care a precizat că peliculele IMAX nu pot fi titrate ci doat dublate.0-40448-i3.jpg

Oficialul Cinema City  România a declarat, de asemenea, că primele filme care vor rula în IMAX vor fi „T-Rex înapoi în cretacic” şi „Lumea din adâncuri”.

În ceea ce priveşte costurile pentru trecerea unui film normal în format IMAX, Gonteanu a declarat că cel mai probabil costurile se încadrează între 1 şi 5 milioane de euro. La aceasta se adaugă şi preţul cerut pentru dublarea filmului.

Instalarea primului ecran IMAX

Primul ecran IMAX din România a fost instalat astăzi în  AFI Palace Cotroceni. Ecranul IMAX este cel mai mare din industrie având o înălţime de 26 de metri şi reprezintă echivalentul a 7 elefanţi puşi unul peste celălalt. Ecranul de peste 37 de metri lăţime, cu o dimensiune aproximativ egală cu cea a unei jumătăţi de teren de fotbal, are o formă uşor curbată pentru a cuprinde vederea periferică a tuturor celor care vizionează un film.

Ecranul este confecţionat din latex, iar pe 70 % din suprafaţa sa are perforaţii speciale care permit trecerea sunetului şi previn mişcarea datorată curenţilor de aer. Ecranul IMAX, acoperit cu o vopsea argintie specială prin care este reflectată lumina în sală, creează o imagine 3D impecabilă, datorată şi celor trei elemente specifice: geometria sălii, tehnica de proiecţie şi ochelarii polarizaţi.

Geometria sălii Samsung IMAX, pentru care IMAX deţine patent la nivel internaţional, a fost special gândită pentru a face publicul să se simtă ca şi cum ar fi parte din acţiunea filmului. Sunetul clar şi puternic şi modul de poziţionare a scaunelor în amfiteatru, alături de pelicula de mare rezoluţie de 15-70 mm, oferă spectatorului experienţa unică IMAX.

Pentru instalarea ecranului au fost necesar ajutorul a aproximativ 30 de persoane. Căţăraţi pe schele opt oameni au ridicat fâşia uriaşă pe care vor rula filmele, iar alte 20 de persoane au susţinut pânza la celelalte capete. Montarea a durat aproximativ 20 de minute.

Proiector de 2 milioane de euro

0-40447-i4.jpgProiectorul cântăreşte o tonă, iar costul unui astfel de sistem de proiecţie se ridică la peste 2 milioane de euro. Tehnologia proiectorului IMAX este unică şi permite rularea simultană a două benzi de film la o viteză de 24 de cadre pe secundă. Pentru a obţine efectul de proiecţie 3D, lentilele proiectorului sunt aliniate cu precizie şi generează pe ecranul gigant imagini suprapuse pentru ochiul drept şi pentru ochiul stâng al spectatorilor.

De asemenea, filtrele polarizate aplicate lentilelor proiectorului sunt realizate astfel încât să se potrivească cu cele din ochelarii speciali ai spectatorilor. Lumina generată de lămpile de 15.000 de waţi ale proiectorului IMAX 3D este atât de puternică, încât, dacă ar fi amplasată pe Lună, s-ar vedea cu ochiul liber de pe Pământ.

Cinema City Cotroceni, o investiţie de 10 mil. euro

Megaplexul Cinema City Cotroceni a absorbit o investiţie totală de 10 milioane de euro, potrivit oficialilor companiei.

Complexul Cinema City va cuprinde 21 de ecrane de cinema şi va dispune de aproximativ 4.300 de locuri. Dintre acestea, 400 de locuri vor fi disponibile doar în sala IMAX. Dintre cele 17 săli de cinema clasice, 4 vor fi destinate filmelor 3D. Cele trei săli VIP vor avea 30-50 de locuri. Acestea vor fi dotate cu fotolii de piele şi bufet gratuit nelimitat.  „Pentru sălile VIP preţurile vor fi chiar mai mari decât cele pentru IMAX”, a declarat Gonteanu.

Încă 20 de proiecte de cinema

Pe lângă acest proiect, care va fi finalizat în curând, reţeaua Cinema City cuprinde deja cinci multiplexuri la nivel naţional, inaugurate în perioada 2007-2009 la Iaşi, Timişoara, Cluj, Bacău şi Piteşti, cu un total de 36 de săli.

Pentru anul viitor, Cinema City are deja în curs de finalizare un nou cinema, cel din cadrul centrului comercial Sun Plaza din Capitală. Acesta va avea 15 săli.

0-40451-1111111.jpgÎn plus, compania vizează încă 20 de proiecte până la finele lui 2012, în cadrul unor mall-uri care pentru moment sunt în construcţie.

Compania operează la nivel internaţional 609 ecrane, şi are alte  470 în curs de dezvoltare, din care 54 vor fi finalizate în 2009.

În Europa există în jur de 70 de săli IMAX. Cinema City, cel mai mare operator de cinematografe din  regiunea Europei Centrale si de Est, deţine, în ţările în care este prezentă, licenţa exclusivă IMAX. Acum, compania operează 8 cinematografe IMAX: cinci în Polonia, unul în Cehia, unul în Bulgaria şi unul în Ungaria.