"Remunerarea pe zona de HR business partner este de 120.000 de lei anual, mai bună faţă de postul HR de recrutare generalist, unde venitul anual este de 70.000 de lei, iar un manager de recrutare poate ajunge la un venit de 115.000 de lei anual", a arătat Datki, subliniind că zonele critice pentru un responsabil de resurse umane includ "alinierea cu strategia de business, pregătirea din punct de vedere cultural şi adaptarea la schimbare".
Foarte puţini dintre managerii de companii sunt dispuşi să facă rotaţie între departamente, pentru ca cei din departamentele HR să acumuleze cunoştinţe suplimentare, subliniază reprezentanta Consulteam.
"Cele mai slabe competenţe HR sunt în zona de business, cros-funcţionalităţi (inter-relaţionarea între departamente), analiza costurilor şi schimbările culturale. Rolul managerului de resurse umane este complex. Acesta ar trebui să ştie marketing, business, comunicare, vânzări. Majoritatea organizaţiilor au considerat HR, în ultimii 20 de ani, ca fiind doar o funcţie operaţională. În prezent, suntem într-o fază în care livrăm la nivelul aşteptărilor, la nivel operaţional şi încercăm să optimizăm procedurile şi costurile", a explicat Oana Datki.
Potrivit studiului prezentat de Consulteam, 47 la sută dintre managerii de companii au în plan să atragă şi să reţină oamenii buni din departamentele HR, iar 70 la sută, la nivelul Europei, ar investi pentru dezvoltarea personalului existent, în timp ce, la nivel global, 60 la sută ar investi în dezvoltarea personalului HR.
Conferinţa "HR Business Partner", organizată de Medien Conferences, îşi propune să identifice noile abilităţi pe care HR-ul trebuie să le dezvolte pentru a fi un veritabil partener de business şi rolul proceselor de HR în dezvoltarea organizaţiilor, în procesele de schimbare şi de transformare.
Sursa: Agerpres