Studiul transmite că virusul Covid-19 poate trăi în tractul respirator al persoanelor infectate mai mult de 5 săptămâni. Aceasta este concluzia unei echipe formată din 19 medici, care au analizat datele medicale a 191 pacienți chinezi.
Cât a rezistat virusul
Aceștia au observat că virusul a rezistat timp de 19 zile în organismul persoanelor cu boală severă, iar în organismul pacienților critici, timp de 24 de zile. În medie, în cazul persoanelor vindecate și externate din spital, virusul a rezistat timp de aproximativ 20 de zile. În cazul pacienților care au decedat, virusul a fost detectat în tractul respirator până în momentul morții, potrivit cbsnews.com
În ciuda faptului că, în cazul pacienților cu simptome ușoare, virusul a fost prezent în organism timp de minimum 8 zile, există cazuri în care acesta a rezistat timp de 37 de zile.
„Această descoperire are implicații importante atât pentru luarea deciziilor de izolare a pacientului, cât și pentru îndrumarea cu privire la durata tratamentului antiviral”, au conchis medicii care au făcut studiul.