Cât timp poate trăi o orhidee?

Află toate secretele despre orhidee. Orhideele pot dura și 15 ani sau mai mult, dacă se bucură de îngrijirea corespunzătoare. Orhideele înfloresc o dată pe an, pe toată durata de viață a plantei, iar fiecare ciclu de înflorire durează aproximativ șase până la zece săptămâni.

Desigur, trebuie să înțelegeți cum să îngrijiți corect o orhidee pentru ca ea să prospere atât de mult.

Fără lumina potrivită, temperatură, pământ, program de udare și îngrijire completă, orhideea nu va rezista nici măcar șase săptămâni, avertizează The Spruce. Iată cum să păstrezi orhideele fericite și sănătoase.

Alegeți ghiveciul și solul potrivite

Orhideele se descurcă cel mai bine într-un sol bine drenat și într-un ghiveci special conceput pentru ele. Aceste ghivece au găuri pe laterală, care oferă un drenaj suplimentar și permit circulației aerului să ajungă la rădăcini. Acestea fiind spuse, orhideele se pot descurca bine și în ghivece tradiționale de teracotă, dacă au parte de îngrijirea potrivită.

Deși le este bine într-un ghiveci, în cele din urmă va trebui să le mutați în alt recipient. Fiți atenți la semnele care arată că orhideea este deja prea mare pentru ghiveciul actual (rădăcinile vor fi vizibile în partea de sus a ghiveciului sau vor intra prin orificiile de drenaj).

Respectați un program de udare

 Lăsați întotdeauna pământul din ghiveci să se usuce complet înainte de a uda din nou. Dacă este uscat la atingere, e timpul pentru mai multă apă.

Ca regulă generală, orhideele au nevoie de udare de aproximativ două ori pe săptămână, deși acest lucru poate varia. Evitați udarea excesivă a plantei, deoarece poate provoca putrezirea rădăcinilor.

Țineți planta la temperatura potrivită

Orhideele se descurcă cel mai bine în condiții între 10 și 32 de grade Celsius, cu un nivel de umiditate de 40% până la 70%, în funcție de specia plantei.

orhidee
SURSA FOTO: Dreamstime

Monitorizați lumina soarelui

Orhideele au nevoie de lumină puternică, dar nu de lumina directă a soarelui.

Plasarea plantei pe o fereastră orientată spre sud sau spre est îi poate oferi lumina puternică, indirectă, de care are nevoie.

Semne că orhideea are probleme

Deși orhideele au reputația de a fi complicat de îngrijit, nu va trebui să vă faceți griji, atâta timp cât rămâneți vigilenți cu privire la ceea ce planta încearcă să vă spună. Iată câteva semne că orhideea are probleme

Frunzele încrețite sunt un semn că nu udați suficient orhideea

Frunzele îngălbenite, pe de altă parte, indică faptul că planta primește prea multă apă. Reduceți programul de udare și, dacă este necesar, replantați orhideea în sol uscat.

Dacă mugurii plantei cad înainte să înflorească, ceva nu este în regulă. Planta  poate fi la o temperatură sau un nivel de umiditate greșit. Fie este udată în exces, fie este udată prea puțin.

O plantă care nu reușește să producă flori este un alt semn al unei probleme

Petele negre sau maronii de pe frunze sunt un semn clar al unei infecții fungice sau bacteriene. Încercați să utilizați un fungicid din comerț pentru a scăpa planta de boală.

Dacă observați pete albe cu margini maronii pe frunze, aceasta este o arsură solară. Astfel, orhideea primește prea multă lumină solară directă și ar trebui mutată într-o locație diferită, parțial umbrită.

orhidee
SURSA FOTO: Dreamstme

Îngrijirea orhideelor ​​după înflorire

Multe tipuri de orhidee înfloresc o dată pe an, timp de câteva luni. După ce orhideea a terminat de înflorit, florile vor cădea, lăsând în urmă vârful florii vechi. Va trebui să curățați aceste vârfuri pentru a permite plantei să înflorească din nou anul viitor.

Tăiați vârfurile florilor cu o foarfecă ascuțită și sterilă.

Cum puteți să păstrați mai bine umiditatea

Multe orhidee sunt plante tropicale care cresc în mod natural în medii cu umiditate. Iată ce puteți face pentru a menține umiditatea:

– Puneți ghiveciul pe o tavă cu pietricele cu apă. Fundul ghiveciului trebuie să rămână deasupra nivelului apei. Schimbați și sterilizați periodic tava și pietricelele

– Așezați una sau mai multe ferigi în jurul orhideei. Frunzele de ferigă eliberează apă, care ajută la creșterea umidității.

– Folosiți o sticlă cu pulverizator pentru a adăuga umiditate aerului din jurul orhideei. Evitați ca stropii de apă să ajungă asupra plantei. Este bine să faceți acest lucru dimineața, pentru a permite picăturilor de apă care se pot acumula să se usuce înainte de căderea nopții.

orhidee in ghiveci
SURSA FOTO: Dreamstime