Una dintre instituții este Ministerul Transporturilor, prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România (CNADNR), unde angajații români îi așteaptă pe americanii de la Bechtel pentru a renegocia contractul referitor la Autostrada Transilvania. După mai multe întâlniri între cele două părți nu s-a ajuns la un rezultat final. Asta chiar dacă premierul Emil Boc afirma, în urmă cu ceva timp, la Cluj, că Ministerul Transporturilor va anunța rezultatul negocierilor cu Bechtel până pe 10 iulie.

Din discuțiile purtate pe la colțuri, se pare că acesta nu va veni prea curând. O nouă rundă de discuții a avut loc luni, 11 iulie, dar americanii nu au acceptat propunerile părții române. Mai mult, reprezentanții CNADNR așteaptă o nouă vizită a americanilor săptămâna viitoare.

Miza negocierilor este mare, mai ales așteptările părții române, întrucât a cerut o reducere a costurilor cu 35% și un nou grafic al lucrărilor. Prima propunere nu e pe placul americanilor, cea de-a doua este necesar-obligatorie având în vedere termenele deja depășite.

Acest contract păgubos pentru statul român (până acum s-a plătit 1,2 miliarde de euro și s-au dat în exploatare doar 51,5 km de autostradă din 415) nu este la prima renegociere. În ultimii șase ani, acordul cu Bechtel a mai fost renegociat de două ori. Prima dată în 2005, atunci când la șefia Transporturilor se afla Gheorghe Dobre, iar rezultatele nu au fost unele satisfăctoare: economii de 126 de milioane de euro, conform estimărilor de atunci. Între timp, costurile au crescut, și de la 2,2 miliarde de euro au ajuns la peste 5 miliarde de euro în 2009, când a fost renegociat din nou contractul. Atunci ministru al Transporturilor era Radu Berceanu, dar nici acesta nu a reușit performanțe mai bune decât colegul său de partid. Acum a venit rândul Ancăi Boagiu. Așteptăm rezultatele.

Boagiu spune că autostrada este necesară României, iar Bechtel nu are interesul de a lălăi lucrurile prea mult, fiind o companie de prestigiu în lume. Argumente sunt și de-o parte, și de cealaltă, prostia e că există multe clauze contractuale, care nu doar că îi favorizează pe cei de la Bechtel, dar le dau și "putere" în negociere. Iar în cazul unei rezilieri nu e greu de aflat cine ar avea de câștigat, dar depinde foarte mult de costuri și de imaginea creată după un astfel de eveniment. Iar imaginea ți-o creezi greu și o pierzi ușor, mai ales în fața investitorilor.

În ultimele zile doi ambasadori au ieșit și au declarat public că investitorii străini se plâng că li se cere șpagă în România. Este vorba de ambasadorul SUA și de cel al Franței. Acum stau și mă întreb: oare li s-a cerut șpagă și celor de la Bechtel sau "șpaga" a dat-o România pentru a intra în NATO?