Cât va mai valora mașina ta peste patru ani – clasa mică

Un studiu realizat de compania germană de consultanță Bahr&Fess și dat publicității de Focus arată cât își pierd din valoare mașinile cumpărate la finalul lui 2016 după patru ani de utilizare. Iată care sunt cele mai avantajoase modele în momentul revânzării.

Continuăm astăzi, așa cum am promis, să vă prezentăm detalii despre valorile reziduale ale mașinilor.

Știm cu toții că o mașină pentru care plătim astăzi 10.000 de euro va putea fi vândută cu mult mai puțin pe măsură ce timpul trece. Dar cu cât? Această întrebare își poate găsi răspunsul în cataloagele EurotaxGlass sau Schwake, însă o interpretare pentru fiecare mașină în parte costă bani frumoși. Ei bine, specialiștii Bahr&Fess au luat în calcul datele din cataloagele mai sus menționate, o distanță medie parcursă anual de 15.000 km și au dat publicității „Campionii valorii reziduale”, sau, mai exact, mașinile cu cea mai mică devalorizare după patru ani de utilizare. Practic, luând în calcul datele de pe piața germană – orientative pentru toate piețele din Europa – analiștii Bahr&Fess au calculat care va fi valoarea reziduală relativă (în procente, cât rămâne din valoarea inițială) și valoarea reziduală absolută (în euro, cât bani se pierd de la prima achiziție până la revânzare) pentru 16 clase de vehicule.

Ca idee, un autoturism nou se devalorizează, în medie, cu circa 24,2% după primul an de la înmatriculare și cu procente cuprinse între 5% și 6% în fiecare dintre următorii ani. În funcție de marcă, model, motor, preț de achiziție sau segment de piață, pierderea de valoare este foarte diferită. Nu sunt luate în calcul echipamentele opționale și nici starea tehnică, acestea depinzând de la un autoturism la altul.

Clasa B (mică)

Pe primul loc în privința valorii reziduale relative se află Mini One cu motor de 102 CP. Cu un preț de achiziție de 17.700 de euro la finalul lui 2016, acesta pierde până la finalul lui 2020 doar 7.700 de euro, rămânând cu 56,5% din prețul inițial. Pe locul secund în acest clasament se află Skoda Fabia – 1.0, 60 CP. Cu un preț de achiziție de 11.960 euro, acesta pierde în patru ani 5.741 de euro, rămânând cu 52% din prețul inițial. Pe locul trei se clasează Mazda2 cu motorul SkyActive de 75 CP care își va păstra 51,5% din prețul inițial de 12.890 euro după patru ani de utilizare.

La capitolul valoare reziduală absolută cel mai avantajos model din clasa mică pe care îl puteți cumpăra este Dacia Sandero cu motorul de 73 CP. Cu un preț inițial de 6.890 euro, acesta va pierde din valoare doar 3.548 euro. Ocupantul locului doi este în acest caz Lada Granta care va pierde 4.489 euro din prețul inițial de 6.750 de euro. Ultimul loc de pe podiumul campionilor valorii reziduale absolute este ocupat de Hyundai i20 1.2 – 75 CP care va pierde 5.495 euro din prețul de achziție (9.900 euro).

Detalii despre devalorizarea din clasa C (compactă) puteți afla mâine de pe site-ul Capital.ro

Detalii despre devalorizarea din clasa A (mini) puteți găsi aici.