Un studiu realizat de compania germană de consultanță Bahr&Fess și dat publicității de Focus arată cât își pierd din valoare mașinile cumpărate la finalul lui 2016 după patru ani de utilizare. Iată care sunt cele mai avantajoase modele în momentul revânzării.
Continuăm astăzi, așa cum am promis, să vă prezentăm detalii despre valorile reziduale ale mașinilor, luând în caclul de această dată segmentul mașinilor sport.
Știm cu toții că o mașină pentru care plătim astăzi 10.000 de euro va putea fi vândută cu mult mai puțin pe măsură ce timpul trece. Dar cu cât? Această întrebare își poate găsi răspunsul în cataloagele EurotaxGlass sau Schwake, însă o interpretare pentru fiecare mașină în parte costă bani frumoși. Ei bine, specialiștii Bahr&Fess au luat în calcul datele din cataloagele mai sus menționate, o distanță medie parcursă anual de 15.000 km și au dat publicității „Campionii valorii reziduale”, sau, mai exact, mașinile cu cea mai mică devalorizare după patru ani de utilizare. Practic, luând în calcul datele de pe piața germană – orientative pentru toate piețele din Europa – analiștii Bahr&Fess au calculat care va fi valoarea reziduală relativă (în procente, cât rămâne din valoarea iniţială) și valoarea reziduală absolută (în euro, cât bani se pierd de la prima achiziţie până la revânzare) pentru cele mai importante dintre cele 16 clase de vehicule luate în calcul de Bahr&Fess.
Clasa Sport
Pe primul loc în privința valorii reziduale relative se află Porsche 718 Boxster cu motor de 300 CP. Cu un preț de achiziție de 53.646 de euro la finalul lui 2016, acesta va valora la finalul lui 2020 57% din prețul inițial. Pe locul secund în acest clasament se află Mercedes-Benz C 43 AMG 4MATIC Cabriolet – 270 CP. Cu un preț de achiziție de 67.919 euro, acesta va valora după patru ani 54% din prețul inițial. Pe locul trei se clasează Porsche 911 Carrera Cabriolet – 370 CP care își va păstra 53% din prețul inițial de 109.695 euro după patru ani de utilizare.
La capitolul valoare reziduală absolută cel mai avantajos model din clasa sport pe care îl puteți cumpăra este Nissan 370Z – 328 CP. Cu un preț inițial de 34.130 euro, acesta va pierde din valoare doar 18.942 euro. Ocupantul locului doi este în acest caz Ford Mustang 2.3 EcoBoost – 317 CP care va pierde 20.140 euro din prețul inițial de 38.000 de euro. Ultimul loc de pe podiumul campionilor valorii reziduale absolute este ocupat de Porsche 718 Boxster – 300 CP care va pierde 23.068 euro din prețul de achiziție (53.646 euro).
Detalii despre devalorizarea din segmentul SUV puteți afla mâine de pe site-ul Capital.ro
Detalii despre devalorizarea din clasa A (mini) puteți găsi aici.
Detalii despre devalorizarea din clasa B (mică) puteți găsi aici.
Detalii despre devalorizarea din clasa C (compactă) puteți găsi aici.
Detalii despre devalorizarea din clasa D (medie) puteți găsi aici.
Detalii despre devalorizarea din clasa E (executive) puteți găsi aici.
Detalii despre devalorizarea din clasa F (lux) puteți găsi aici.