Perioada premergătoare sărbătorilor pascale a fost marcată de o crestere semnificativă a vânzărilor si a consumului de carne şi preparate de sezon din carne, conform datelor furnizate de către membrii Asociatiei Române a Cărnii (ARC).
Cea mai mare creştere a vânzărilor din perioada 6-11 aprilie 2015 a fost înregistrată de crescătorii de ovine, care au raportat comercializarea a aproximativ 3,5 milioane de miei în toată tara, faţă de 2,5-3 milioane de capete în 2014.
”Este dificil de stabilit numărul exact al mieilor vânduţi în perioada premergătoare Paştelui din cauza faptului că foarte mulţi crescători au comercializat direct către consumator. Anul acesta am avut o situaţie specială în care apreciem că circa 2.500 de miei au fost comandati prin intermediul unui singur site de anunturi. Pe baza cifrelor estimate de membrii ARC, putem, însă, să avem o imagine generală a consumului de carne de Pasti si să observăm că, în raport cu anul trecut, a existat o cerere mai mare în piaţă, o cerere satisfăcută de producătorii români”, a declarat Vladimir Mănăstireanu, Director Executiv al Asociatiei Române a Cărnii.
Membrii ARC estimează că în Sâptămâna Mare, în România s-au comercializat 450-500 de tone de mici, 200-300 de tone de produse uscate de sezon (babic, ghiudem, cârnati de Plescoi, etc) şi s-au sacrificat şi vândut 96.000 de porci, cu 20.000 de capete mai mult decât în perioada similară a anului trecut.