Așadar, medicul primar ORL Marian Stamate de la Spitalul Clinic Colţea din Capitală a prezentat o situație îngrijorătoare cu privire la spitalele din România. Acesta subliniază că la nivelul întregii ţări există o criză acută de medici pediatri şi de neonatologi.
Potrivit specialistului, situația a apărut deoarece nu atrage privirile și nu este „spectaculoasă”.
„Dacă la un accident auto e ceva spectaculos, e tragic, dar e un grad de spectaculozitate pentru presă şi pentru privitori, dacă la o explozie e blockbuster, deci este şi mai atractiv din punct de vedere media, dezastrul tăcut din spitalele României nu creează audienţă, nu atrage atenţia. Nu atrage atenţia, nu creează reacţii ale administrației locale şi naţionale din sistemul sanitar şi din sistemul financiar”, a declarat Marian Stamate la Medika TV.
Specialistul a tras un semnal de alarmă privind spitalele din România
De asemenea, acesta a tras un semnal de alarmă privind spitalele din România și a amintit de faptul că țara există deoarece există copii. Mai mult, specialistul este de părere că există un „cataclism” la nivelul pediatriei în România.
„Ţara există pentru că există copii. La nivelul pediatriei în România este un cataclism. Nu mai sunt pediatri. Cei care au fost au ieşit la pensie sau mai fac gărzi din postura de pensionari, cât vor mai putea, săracii. Medicii tineri nu aleg pediatria sau nu se duc să profeseze în anumite zone. Avem o criză de neonatologi extraodinară în oraşe cu 30.000 de locuitori, să nu credeţi că e vorba de un oraş cu 5.000 de locuitori. Atunci, naţia asta e uşor-uşor condamnată la pieire. La ora actuală dintr-un cumul de factori avem cea mai mare mortalitate infantilă din Europa. Adică am reuşit să fim premianţi şi noi la ceva în Uniunea Europeană. Din păcate la mortalitate infantilă”, a mai spus acesta.
Șeful UPU-SMURD Bihor a precizat sunt multe specialităţi deficitare
La rândul său, medicul Hadrian Borcea, şeful UPU-SMURD Bihor a precizat sunt multe specialităţi deficitare. Este vorba mai ales despre spitalele judeţene care nu sunt centre de rezidenţiat.
„E un fenomen general în întreaga ţară. Sunt specialităţi extrem de deficitare în întreaga ţară. Pediatria este una, chirurgia toracică este alta, neurochirurgia. Sunt multe specialităţi deficitare, mai ales în spitalele judeţene care nu sunt centre de rezidenţiat. Mai este un fenomen extrem de periculos pentru viitorul medicinei din România. Centrele de rezidenţiat atrag medicii prin faptul că medicul rezident este la începutul vieţii sale profesionale, cât şi familiale. Îşi întemeiază o familie şi rămâne în centrul de rezidenţiat şi doreşte să rămână fiindcă are familia întemeiată acolo. Îi va fi greu să se mobilizeze într-un spital judeţean care nu e atractiv. Sunt spitale judeţene din zona noastră Satu Mare, Zalău, Bistriţa care reuşesc să atragă destul de greu specialiştii pentru că aceştea preferă să rămână acolo unde şi-a întemeiat familia”, a precizat Borcea.
Totodată, şeful UPU-SMURD Bihor a precizat că sunt unii rezidenţi care fac mai multe rezidenţiate. În acest context, specialistul a subliniat că este mare nevoie de aceste persoane în spitalele județene.
„Problema e că pentru a nu pleca din centrul de rezidenţiat i se acceptă să facă şi al doilea rezidenţiat şi să facă şi al treilea rezidenţiat. Adică rămân rezidenţi pe veci în centrele de rezidenţiat”, a conchis Hadrian Borcea.
Specialistul a subliniat că are colegi care sunt „în anul I-II-III pe medicină de urgenţă, dar care sunt specialişti neonatologi, specialişti de chirurgie toracică”. Potrivit medicului, este mare nevoie de aceste persoane în spitalele judeţene, altele decât în centrele de rezidenţiat.