Capital: Cum ați ajuns să faceți parte din echipa revistei Capital?
Cătălin Alistari: În primăvara anului 2011, după o discuție cu Claudiu Șerban, la vremea respectivă redactor șef și director general al companiei care edita revista, am renunțat la jobul de redactor șef la altă revistă pentru unul de consultant editorial la Capital. De consultat n-am prea consultat pe nimeni, eu fiind mai degrabă cel care a învățat, în special online-ul, la care nu aveam cine știe ce experiență. De fapt, titulatura asta mi-am ales-o singur tocmai pentru că sună ușor pompos și părea că n-avea în spate o fișă a postului cu atribuții și responsabilități foarte precise. Jobul era de băiat bun la toate în redacție, fără un domeniu concret de acoperit, fără vreo responsabilitate precisă, așa că, în afară de tehnoredactat am făcut de toate. Cu unele responsabilități am rămas până la finalul perioadei petrecute la Capital, fiind probabil singurul publisher din presă românească ce avea ture de online, în rând cu ceilalți editori și redactori. Asta spune ceva despre spiritul Capital: dacă nu joci în echipă, nu joci deloc.
Capital: Numiți un articol/subiect publicat sau campanie derulată în Capital în acea perioadă, care a avut un impact major pentru societatea romanească.
Cătălin Alistari: Chiar mi-ar fi plăcut să scriu ceva cu impact major pentru societatea românească, dar nu cred că am făcut-o. Dacă like-urile și share-urile ar fi o măsură a impactului, câteva articole de opinie au strâns zeci de mii de interacțiuni și sute de mii de citiri. Probabil că un lucru mai important a fost parteneriatul cu revista The Economist pe care l-am avut la Capital. Nu că noi am fi fost mai proști, dar nivelul la care au ridicat jurnalismul economic cei de la The Economist este unul incredibil.
Capital: Ce dificultăti ați întâmpinat în perioada în care ați lucrat la revista Capital?
Cătălin Alistari: De departe, cel mai dificil este să administrezi ipocrizia de care e plină presa economică. Există în presa economică românească și nu numai, niște cutume absurde. De la tonul ușor triumfalist sau ultrapopulist, până la materialele bazate exclusiv pe declarațiile personajului principal. Acceptăm ușor să fim mințiți, confundăm persoana cu povestea, nu facem cercetări factuale deși în presa de business asta ar trebui să fie ușor. Întotdeauna banii pot fi urmăriți, de unde vin și unde se duc. E trist că fac investigații ziariști care nu pot înțelege indicatorii de performanță a unui business și aiurea că jurnaliști de business se mulțumesc să consemeze declarațiile pe propria răspunderea ale oamenilor de afaceri, ferindu-se să aibă vreun dubiu care să le strice subiectul. Revenind la Capital, mi s-a întâmplat și mie, prea des. Am făcut zeci, poate sute, de interviuri și portrete de oameni de afaceri și am păcătuit, ca să zic așa. De exemplu, răposatul Dinu Patriciu. Mi s-a întâmplat și mie, ca și altor colegi, să fiu sedus de „cel mai bogat“, de „cel mai important om de afaceri“, chintesența capitalismului românesc în primii 25 de ani de viață post comunistă. I-am sorbit cuvintele și le-am reprodus adăugând superlativele de rigoare, i-am căutat și găsit geniul antreprenorial acolo unde nu exista. Când lucrurile păreau că merg bine, când business-ul dădea semne că duduie, am scris metafore. Când am relatat falimentul, am scris câteva știri seci.
Capital: Vă amintiți o întâmplare mai specială sau hazlie din aceea perioadă?
Cătălin Alistari: Vă amintiți de premiul pe care l-a primit fostul ministru de finanțe Gheorghe Ialomițeanu? „Cel mai bun ministru de finanțe din Europa în 2011“? A fost subiect de glume o lungă perioadă în redacția Capital. Era evident cum a fost acordat premiul, însă felul în care se împopoțona guvernul de atunci, justificând prin asta niște măsuri anti-economice era ridicol. Eu cred cu tărie că rolul statului este să asigure bunăstarea și siguranță cetățenilor săi. Punct. Fără argumente macro, fără mâini invizibile, fără precauții inutile și mai ales, fără atragerea atenției de către organismele internaționale. Creșterea economică cu care se lăuda România trebuie, după capul meu, împărtășită cu toți cetățenii țării. Măriți salariile și micșorați taxele. Capital este, asumat, o revistă de dreapta, care respiră capitalism pur prin toți porii. Imaginați-vă cât de haioase erau conversațiile ideologice cu colegii mei, apologeți ai dreptei și ai liberalismului economic.
Capital: Ce mesaj aveți pentru cititorii de astăzi ai Capital?
Cătălin Alistari: În ciuda a tot ceea ce am scris mai sus, presa economică și de business este în continuare foarte importantă. Are circumstanță atenuantă că erorile sunt nevinovate și nu premeditate. Aș fi foarte fericit dacă peste alți 10 ani Capital ar mai există, într-o formă sau alta, pentru că asta ar însemna că dumneavoastră, publicul Capital, v-ați mai păstrat o fărâmă de interese și de încredere în jurnalismul cât se poate de bine făcut.
