Cătălin Botezatu a dat o lovitură de proporții în plină pandemie de coronavirus. Firma la care este acționar, Viggo Fashion Internațional, a pus mâna pe un contrac fabulos cu statul român.
Cătălin Botezatu, contract de milioane cu statul român
Au fost semnate două ”acorduri cadru” în valoare de aproximativ 18 milioane de euro cu statul român, iar Ionuț Marin Marius, administrator și partener de afaceri cu celebrul designer Cătălin Botezatu, bifează o licitație de răsunet. Pe timp de pandemie, medicii români se îmbracă de la Botezatu.
În conformitate cu cele două acorduri-cadru, încheiate conform prevederilor Ordonanței de Urgență nr. 11/2020, referitoare la asigurarea stocurilor de urgență medicală, prin care firma Viggo Fashion Internațional va livra, către statul român, combinezoane cu cagulă și protecție pentru încălțăminte, respectiv viziere de protecție necesare pentru protecția personalului sanitar care luptă împotriva pandemiei de coronavirus, anunță cancan.ro.
Firma va livra 500.000 combinezoane de protecție și 1.750.000 de viziere de protecție. În 45 zile calendaristice de la semnare, Viggo Fashion Internațional trebuie să livreze cele 500.000 de combinezoane, iar în decurs de 45 de zile calendaristice, etapizat, vizierele de protecție.
”Până în prezent a fost încheiat un singur contract subsecvent pentru produsul viziere, pentru jumătate din cantitatea din acordul cadru și urmează să livrăm și apoi să facturăm”, a declarat Ionuț Marin Marius, administrator al Viggo Fashion și partenerul de afaceri al lui Cătălin Botezatu.
Conform unor calcule simple, prețul unui combinezon cu cagulă și protecție pentru încălțăminte este de 93 de lei, iar prețul unei viziere de protecție este de 19 lei. În ceea ce privește combinezoanele cu cagulă și protecție la încălțăminte, încă două firme au câștigat contracte, una din Serbia și una din Coreea, aceasta din urmă primind partea cea mai ”grasă” cum se spune și obligându-se să livreze României 1.750.000 de combinezoane.
Viggo Fashion International urmează să încaseze sume impresionate de la statul român. Valoarea celor 500.000 de combinezoane se ridică la 54.145.000 lei, iar valoarea vizierelor de protecție se ridică la 33.320.000 lei. Ceea ce reprezintă aproximativ 17,8 milioane de euro, mai spune sursa citată.