Invitat în cadrul emisiunii lui Denise Rifai, Cătălin Botezatu a făcut o dezvăluire cutremurătoare. Designerul a declarat că a ajuns după gratii pe nedrept și că a fost victima unui complot.
Cătălin Botezatu, invitat recent în emisiunea „40 de întrebări cu Denise Rifai’, de pe Kanal D, a vorbit despre cele mai grele momente din viața sa.
A fost într-o închisoare de maximă siguranță
Cătălin Botezatu a ajuns în închisoare pentru aproape un an, în Italia, în urmă cu peste 25 de ani. El fusese acuzat atunci de bancrută frauduloasă, astfel că a fost într-o pușcărie de maximă siguranță. Mai apoi, creatorul de modă avea să fie extrădat și să fie închis câteva luni și în România, în Penitenciarul Rahova.
Cătălin Botezatu susține că a fost victima mafiei financiare
În cadrul emisiuni, acesta a declarat că motivul pentru care a ales să fugă din țară în acel moment, a fost că oameni influenți din țara noastră ar fi vrut să-l ucidă.
„Da, am făcut închisoare nevinovat. Am fost victima unui complot, al mafiei financiare. Am luat un singur credit de 500 de mii de dolari, pe care l-am garantat cu niște proprietăți enorme față de suma pe care o luasem. Nu i-am folosit. La momentul acela, atât eu cât și asociatul meu, aveam un imperiu în domeniul zootehnic și pentru că ne dezvoltam foarte rapid, oamenii de atunci au considerat că trebuie să ne închidă toate robinetele, inclusiv banii care veneau de afară, ca să ne forțeze să facem aceste credite.
Am luat acei bani, i-am garantat cu alte lucruri care însumau mult mai mult, după care banii i-am dat asociatului meu pentru a plăti aceste datorii către fermele noastre, pentru că mureau animalele de foame și asta era singura noastră soluție. Faptul că am plecat din țară, da, am plecat pentru că voiau să mă omoare la propriu’, a povestit Cătălin Botezatu la Kanal D.
Cătălin Botezatu a fugit din țară după asociatul lui
Designerul a fugit atunci din România după asociatul lui. Cel din urmă făcuse aceeași alegere din același motiv, fiind amenințat cu moartea.
Cătălin Botezatu a povestit cum implora să fie adus în țară și că experiența tulburătoare trăită atunci l-a lăsat cu sechele.
„Am fugit după asociatul meu, care fugise din țară din același motiv. I-am ascuns copii la propriu, după care găsindu-mă în Danemarca a început un alt travaliu, pentru că și acolo o altă grupare a vrut să ne omoare pe malul Mării Baltice. E incredibil ce s-a întâmplat. M-a predat poliției din Cremona, dorind să ajung în țară. Cu toate că imploram să fiu adus în țară, nu am fost adus la timp pentru că erau alegeri și într-un final s-a făcut făcut dreptate, în urma unui proces. Dar am rămas cu această coadă care mă bântuie și în zilele noastre’, a continuat el la emisiunea de pe Kanal D.
Designerul, la un pas să fie omorât
Cătălin Botezatu a povestit, de asemenea, cum era cât pe ce să fie omorât în închisoare. A reușit să scape cu viață, după ce alți colegi de celulă i-au sărit în ajutor, după ce și el, la rândul lui, le făcuse diverse favoruri.
„Nu, niciodată, dar am fost la câțiva pași distanță de un cuțit și de a fi omorât de un care era arestat acolo, probabil și cu niște boli mintale. Din dorința de a sta departe de acești oameni, toată ziua ocupam terenul de tenis și cine își dorea să joace, să aibă un partener, juca tenis cu mine. La un moment dat, acestui individ i s-a pus pata pe mine.
Mi-a spus că am monopolizat terenul de tenis, deși eu stăteam acolo doar să nu mă duc în altă parte, și a venit cu un cuțit către mine și a vrut să mă omoare. Am avut noroc că ceilalți oameni încarcerați de lângă terenul de tenis au sărit să mă ajute, pentru că obișnuiam să le fac diverse favoruri.’, a adăugat acesta.