Asistenta emisiunii ,,Neatza cu Răzvan și Dani” și fostul campion național la motociclism, Cătălin Cazacu, și-au spus adio la începutul acestui an, iar fiecare a încercat să-și refacă viața.
Cătălin Cazacu și Andreea Bălan, cel mai nou cuplu?
Fosta lui iubită de la Antena 1 a fost deja surprinsă în prezența altui bărbat, însă nici Cazacu nu a stat pe loc. Vedeta a fost fotografiată de Cancan.ro alături de Andreea Bălan, într-un club de fițe din București.
Amândoi fără parteneri de viață, Cătălin Cazacu și Andreea Bălan, au stat o noapte întreagă unul în preajma celuilalt, potrivit sursei menționate mai sus. Au dansat, au râs și s-au hârjonit, fără rețineri, în văzul tuturor. Se înțelege de aici că lui Cazacu i-a cam căzut cu tronc celebra cântăreață și a încercat, pe cât posibil, să-i intre în grații acesteia.
La finalul serii, Cazacu a fost lăsat cu buza umflată, căci Andreea Bălan a decis să plece din club. Motociclistul a condus-o pe jurata de la „Te cunosc de undeva” până la mașina ei. Însă, artista nu a condus, i-a cerut unui bodyguard să o ducă până la ea acasă.
Ramona Olaru și Cătălin au ales să o ia fiecare de drumul său la scurt timp după ce a fost cerută în căsătorie. Aceștia continuă să se atace ori de câte ori au ocazia și să se tachineze, mai ales că ambii se pare că și-ar fi găsit parteneri noi.
În ultima vreme, Ramona Olaru a avut o mulțime de postări pe rețelele sociale care făceau referire la Cătălin Cazacu. Asistenta de la „Neatza cu Răzvan și Dani” este foarte activă pe Instagram, unde arată că acum este liniștită și apreciată. Recent, fosta iubită a prezentatorului de la matinalul de la Antena 1 a postat florile de trandafiri pe care le-ar fi primit de la presupusul bărbat care o face acum fericită.
Ironie la adresa Ramonei Olaru: ,,Dacă alții pot, e treaba lor”
Cătălin Cazacu afirmă despre fosta iubită că și-ar fi făcut un nou iubit la doar două zile de la despărțire, atunci când a postat un buchet de flori primit de la un bărbat misterios. Fostul campion la motociclism a criticat-o indirect pe Ramona Olaru pentru modul în care se afișează pe rețelele de socializare.
,,Eu sunt singur, îmi văd de viața mea, e normal să fiu înconjurat de oameni mișto, e normal să fiu înconjurat de fete frumoase, că așa îmi arată viața. De aici până la a ne muta e un drum foarte lung. Deci concluzia este că, exact cum se vede din exterior, eu n-am nimic de spus, pentru că nu există nimic de spus.
Eu n-am postat buchete la două zile după ce m-am despărțit, mi se pare că încă este prea devreme să fac publică o relație sau să existe o relație. Dacă alții pot, e treaba lor. La mine, personal, e foarte simplu: sunt foarte bine eu cu mine și atât”, a spus Cătălin Cazacu.
Sursa imagine: CanCan.ro
Sursa imagine: CanCan.ro