Cătălin Cherecheş a fost adus în țară și preluat de Poliție
Cătălin Cherecheș, fostul edil al orașului Baia Mare, a fost transferat în România marți, pe data de 19 martie 2024. Decizia de extrădare a fost luată de judecătorii din Munchen săptămâna trecută, iar o echipă de polițiști l-a preluat pentru a fi predat autorităților române.
Cătălin Cherecheș va fi plasat în carantină la Penitenciarul Rahova, după care va fi transferat la Penitenciarul Aiud pentru o perioadă de un an.
În momentul în care a ajuns în țară, Cătălin Cherecheș a fost însoțit de doi ofițeri de poliție și condus rapid de către autorități într-o mașină specială. Fostul primar, care era căutat de autorități, părea destul de calm în timpul traversării frontierei.
Conform declarațiilor IGPR, fostul primar a fost predat de către partenerii internaționali către o echipă a Poliției Române. Aceasta a preluat custodia acestuia de pe teritoriul unui stat UE.
Reamintim că pe 24 noiembrie 2023, fostul primar al Baia Mare a evadat din România după ce a primit o condamnare la cinci ani de închisoare. Patru zile mai târziu, el a fost capturat în Augsburg, Germania. Alina Gorghiu, ministra Justiției, a confirmat în urmă cu o săptămână că o instanță din Munchen a aprobat extrădarea lui Cătălin Cherecheș. Ministra a asigurat publicul că acesta își petrece cinci ani într-un penitenciar din țară.
„Fugarul Cătălin Cherecheș va ajunge în România pentru a executa pedeapsa de cinci ani de zile pentru corupție, mai exact pentru infracțiunea de luare de mită. Multumesc autorităților din Germania, colegilor din cadrul Ministerului de Interne, Poliția Română pentru mainera exemplară în care am reușit să colaborăm în acest dosar. (…)
Revenind la subiectul fugarului Cătălin Cherecheș, vreau să vă informez că va fi astăzi adus în România, pe cale terestră, escortat de colegii de la poliția din Germania, desigur că la graniță va fi preluat de colegii din Poliția Română”, a precizat Alina Gorghiu, ministra Justiţiei.
Ce se va întâmpla cu fostul primar după extrădare
Alina Gorghiu nu a putut oferi informații despre traseul pe care a fost adus Cătălin Cherecheş.
„Cu privire la traseu, vă precizez încă de pe acum că nu vă pot da informații, nu sunt publice, așa cum e firesc pentru că ne dorim să aducem în condiții cât mai bune fugarul. Acesta va executa în momentul în care va ajunge în România pedeapsa într-un penitenciar cu regim închis.
Pentru a pune în aplicare mandatul european de arestare și pentru a ajunge în acest moment în care fugarul Cătălin Cherecheș să fie predat autorităților române, Ministerul Justiției și Administrația Națională a Penitenciarelor au oferit date autorităților din Germania cu privire la condițiile din penitenciare.
Fugarul Cătălin Cherecheș va fi încarcerat conform angajamentului, la Penitenciarul Rahova pentru o perioadă de carantină și observare de 21 de zile. Secția este destinată persoanelor condamnate, majore, de sex masculin”, a precizat Alina Gorghiu.
Fostul primar urmează să își ispășească pedeapsa.
„Vă confirm faptul că, odată adus în sistemul penitenciar, va rămâne în sistemul penitenciar românesc şi, dacă nu mă înşel, are o pedeapsă de cinci ani. Va ispăşi pedeapsa pe care a primit-o din partea Justiţiei române în sistemul penitenciar din România. Este un lucru de care sunt absolut convinsă. (…)
Dacă tu, ca fugar, condamnat în România, ai avut resurse financiare pentru a părăsi statul român şi pentru a fugi de executarea pedepsei în sistemul penitenciar românesc, atunci cu siguranţă vei găsi resurse financiare să plăteşti bani pentru a te întoarce.
Nu mi se pare deloc firesc ca România, de exemplu, anul trecut a trebuit să plătească peste 10 milioane de lei pentru acest lucru. Şi asta a făcut-o pentru a aduce în ţară 803 fugari.
Acesta este numărul pe care am reuşit în 2023 să îl aducem înapoi în România, cu un efort colosal. De la începutul acestui an, în decurs de două luni şi jumătate, am reuşit să aducem în ţară 178 de fugari”, a transmis Alina Gorghiu.