Cătălin Chirilă, despre eșecul de la Jocurile Olimpice

Adrian Artene l-a avut ca invitat pe Cătălin Chirilă în cadrul unei ediții speciale a podcastului Altceva. Cătălin Chirilă este unul dintre cei mai valoroși sportivi ai României, care a reușit să își lase amprenta în istoria sportivă a țării, scrie cancan.ro.

În cadrul interviului, acesta a vorbit despre momentele grele din cariera sa, mai ales despre eșecul de la Jocurile Olimpice din 2024, și cum acest moment de cumpănă l-a forțat să se redescopere și să înfrunte provocările cu maturitate.

Chirilă a povestit cum a simțit înfrângerea și cum, după ce și-a lăsat barca pe ponton, a început o luptă interioară.

„Am nevoie de maturizare sportivă”, a spus el, recunoscând că titlurile câștigate anterior, inclusiv cel de campion mondial, nu l-au pregătit suficient pentru presiunea unei competiții olimpice.

În fața unei astfel de provocări, chiar și cei mai mari sportivi pot simți vulnerabilitatea. În acele momente dificile, soția sa a fost un sprijin esențial, oferindu-i un umăr pe care să plângă și încurajându-l să meargă mai departe.

”Cred că imediat după ce mi-am lăsat barca pe ponton… a început lupta cu mine însămi. Soția mea a plâns! Am ajuns, a fost printre primele persoane cu care m-am întâlnit, a fost prima persoană care m-a luat în brațe și s-a descărcat. Avea nevoie de descărcare, avea nevoie să mă vadă pentru că sunt sigur că știa că sunt dărâmat. La exterior eram împăcat cu gândul pentru că eu vorbisem destul de mult despre posibilitatea de eșec și era o normalitate. Și în continuare reprezintă o normalitate. Am înțeles că dacă sunt campion mondial pot fi și de cinci ori la rând, dar când mă duc într-o competiție atât de mare nu mai contează nimic”.

Cătălin Chirilă
SURSA FOTO: cancan.ro

Sfaturile pe care le-a primit de la duhovnic

Chirilă a vorbit și despre înțelepciunea pe care a găsit-o în vorbele duhovnicului său, care i-a recomandat să trateze eșecul ca pe o competiție care „nu a existat”.

Acest sfat i-a adus un sentiment de ușurare, ajutându-l să se concentreze pe viitor și să reia antrenamentele cu o nouă energie.

”Mi-a spus că acea competiție nu a existat. Să mă gândesc că mă întorc în cantonament, să încep pregătirea ca și cum nu a existat acea competiție. Sentimentul pe care mi l-a oferit prin acest sfat a fost unul de o ușurare incredibilă”

Cătălin Chirilă nu s-a supărat pe Dumnezeu

Cătălin Chirilă a spus că singurul lucru care l-a făcut să se gândească la Dumnezeu a fost faptul că încă nu venise momentul potrivit pentru el. A menționat că a vorbit cu mulți apropiați și le-a împărtășit sentimentul care îl încerca, considerându-l cel mai liniștitor.

Și-a amintit de anul 2022, când, din prima încercare, devenise campion mondial, în timp ce cunoștea sportivi de performanță care se chinuiseră pentru un titlu mondial timp de șapte ani.

A precizat că, în același an, devenise și campion european, având două titluri din trei, lipsindu-i doar cel de campion olimpic.

”Cred că singurul lucru care m-a dus cu gândul la Dumnezeu a fost că încă nu a fost să fie pentru mine. Și am vorbit cu foarte mulți apropiați și le-am povestit sentimentul care mă încerca și mi s-a părut, cumva, cel mai liniștitor. Îmi aminteam de anul 2022 când, din prima încercare, deveneam campion mondial. Cunosc sportivi de înaltă performanță, care în continuare îmi sunt adversari, care s-au chinuit pentru un titlu mondial șapte ani. Eu deveneam în același an și campion european. Aveam două titluri din trei, îmi lipsea doar titlul de campion olimpic. Cred că era mult prea devreme. Cred că aveam nevoie și am nevoie de maturizare sportivă, am nevoie de antrenamente prin care să mă întăresc, să fiu pregătit să duc acea medalie olimpică”.

Deși 2024 a fost un an plin de provocări pentru Cătălin Chirilă, el a demonstrat că adevăratul campion nu se definește doar prin victorie, ci prin capacitatea de a se ridica după un eșec și de a învăța din fiecare experiență.

În continuare, sportivul român este determinat să își îndeplinească visul olimpic și să devină un exemplu de perseverență și maturitate sportivă pentru viitoarele generații.