PSD şi PNL au renunțat la candidatura lui Cătălin Cîrstoiu, după 14 ore de negocieri. În urma deciziei, cele două partide vor merge separat la alegeri.
Din partea PSD va candida Gabriela Firea, iar din partea PNL va candida Sebastian Burduja.
PSD şi PNL au renunțat la candidatura lui Cătălin Cîrstoiu
„Coaliţia a decis să meargă cu candidaturi separate, respectiv Gabriela Firea – PSD şi Sebastian Burduja – PNL”, au declarat surse politice.
Cele două formațiuni susțin că astfel sunt „maximizate” electoratele social-democrate și cele liberale.
PSD şi PNL au stabilit câteva reguli pentru campania electorală
Odată cu hotărârea de a candida separat, PSD şi PNL au stabilit şi câteva reguli pentru campania electorală. Astfel, cei doi candidaţi nu se vor ataca în campanie.
În schimb, vor avea „o campanie constructivă, centrată pe soluţii pentru Bucureşti”, potrivit sursei menționate.
Candidaturile la primăriile de sector rămân comune, la fel şi listele pentru consilii locale.
„Este o situaţie similară cu deciziile luate pentru Bacău si Braşov”, au argumentat reprezentanţii celor două partide.
Coaliţia PSD-PNL s-a reunit pentru o ședință de lungă durată
Amintim că cele două formațiuni s-au reunit luni, 22 aprilie, într-o ședință de lungă durată. Discuțiile au început la 10:00. PSD și PNL au dezbătut dacă medicul Cătălin Cîrstoiu rămâne candidatul la Primăria Capitalei, în urma acuzaţiilor privind incompatibilitatea sa. Luni, medicul ar fi trebuit să îşi depună oficial candidatura.
La începerea discuţiilor, liberalii luau în calcul să meargă cu un candidat propriu la Primăria Capitalei, în cazul în care Cîrstoiu nu mai candida.
Simultan, PSD insista asupra ideii ca şi la Capitală cele două partide să vină cu un candidat comun, membru de partid.
La rândul său, medicul Cătălin Cîrstoiu a declarat încă de vineri că mandatul său este pe masa coaliţiei. Totodată, el a remarcat că a fost „cam singur în precampania asta”.
El a fost întrebat și dacă se va retrage, în cazul în care coaliția îi cere acest lucru.
„Aş fi nebun să merg într-o luptă fără sprijin, normal”, a afirmat el.
Amintim că medicul Cătălin Cîrstoiu a fost anunţat oficial candidat din partea PSD-PNL la Primăria Generală în 20 martie.
Cel mai recent sondaj îl plasa pe poziţia a treia, după Nicuşor Dan şi Cristian Popescu Piedone.