„Nu, nu mă retrag”, susține candidatul la Primăria Generală.
„Să nu vă așteptați de la mine la așa ceva. Nici dacă îmi va cere domnul Marcel Ciolacu. Căci nu eu am fost cel care a căutat un candidat la Capitală și a ajuns la varianta Cătălin Cîrstoiu, și, cum am mai zis, eu nu am solicitat nimănui nimic în ideea asta”.
„Alba-Neagra” cu Cătălin Cîrstoiu
Apoi, acesta a ținut să precizeze că nici din partea cealaltă nu se așteaptă la vreo hotărâre de genul acesta. Spune că are încredere în cei doi lideri de partid că vor merge mai departe cu susținerea sa.
„Atât domnul Marcel Ciolacu cât și domnul Nicolae Ciucă sunt oameni serioși. Mi-am dat seama din discuțiile pe care le-am avut cu ei că sunt oameni politici cu coloană vertebrală. Își asumă un lucru și-l duc până la capăt. Nu joacă nimeni „Alba-Neagra” în această situație”, mai spune Cătălin Cîrstoiu.
Continuă apoi și subliniază ideea că nu el a fost cel care a solicitat cuiva să fie candidat la Primăria Generală de la București.
„N-am bătut la ușa nimănui cu solicitarea „Vreau să fiu candidat”. Aveam meseria mea, viața mea, o familie cu un copil de cinci ani, o familie care are nevoie de mine”, spune managerul de la Spitalul Universitar.
De ce Cătălin Cîrstoiu?
„Dumnealor mi-au propus, șefii coaliției, Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă. Și am simțit susținerea fiecăruia dintre ei. A fost o discuție în trei în care mi-au spus că sunt un om bun, un doctor priceput, un profesionist, cu viziune, că am adus fonduri la spital și așa mai departe. Și tocmai de aceea s-au gândit la mine când au trebuit să vină cu o propunere pentru București”.
Cătălin Cîrstoiu povestește mai apoi, în cadrul podcastului „HAI România” cum a avut nevoie de timp pentru a se decide dacă să accepte sau nu.
Era conștient de faptul că există diferențe majore între a manageria un spital, fie el și cel Universitar, și a administra primăria unei capitale.
„Am vrut să mă documentez, să văd ce trebuie mai exact să fac, să văd dacă sunt capabil. Este adevărat, conduc un spital prestigios din țară, dar Capitala în sine este cu totul altceva.
Am stat la discuții cu prieteni din domeniul administrației locale, cu primari. Și m-am convins că dacă ai viziuni frumoase, forță de muncă și oameni buni alături, poți face lucrurile să se miște”.
Ce părere au foștii?
De asemenea, Cătălin Cîrstoiu spune că s-a consultat cu al său tată, Ion Cîrstoiu, fost deputat și prefect de Argeș. Dar și cu un fost primar al Bucureștiului, Traian Băsescu. „Tata și Traian Băsescu au avut dreptate”, spune el.
„Ambii mi-au zis că de-a lungul anilor, nu puțini au fost cei care au venit la mine să mă roage câte ceva, să-mi ceară una-alta. Ei bine, odată cu această candidatură, mi-au spus ei, și apoi și mai mult cu un posibil mandat, toată lumea mă va critica.
Nu mă va mai respecta nimeni, nu mă va mai iubi nimeni, mi-au spus ei. Exact acest lucru se întâmplă acum, o trăiesc pe viu”, povestește candidatul la Primărie.
Cu toate cărțile pe masă, cu ideea făcută despre ce înseamnă o candidatură și responsabilitatea unei astfel de funcții, Cătălin Cîrstoiu a ajuns la concluzia că ar trebui să se implice.
„Cu bune și cu rele, am acceptat. Am zis că dacă nu o fac acum, nu voi mai avea șansa. La 60 de ani, mai greu să te apuci de o astfel de treabă”, adaugă el.
Pregătit pentru campanie?
După care introduce în discuție câteva cuvinte despre ideea sa pentru București. „Apoi, am vrut, și vreau în continuare, un nou model de politică administrativă. Este o inițiativă de ale mele pe care mi-o asum și cred că rezultatul va fi unul fezabil”.
Iar Cîrstoiu spune că vrea să-și ducă planurile la bun sfârșit. Însă până acolo, ar mai fi un drum lung, specifică el. Iar un pas important ar fi ziua de duminică, 9 iunie, dar și campania electorală din săptămânile anterioare. Perioadă în care se va aștepta să aibă parte de mai multă susținere din partea alianței PSD-PNL.
„La momentul de față, mă mai simt și singur”, mărturisește Cîrstoiu. „Am acceptat să intru în cursa aceasta alături de alianța PSD-PNL. Dar câteodată nu mă simt chiar susținut pe deplin.
Chiar și așa, nu cred că cele două partide vor să renunțe la această colaborare și că mă așteaptă pe mine acum să renunț de bună voie, așa cum se scrie prin presă”.