Guvernul României a decis luni lansarea unui nou pachet de măsuri sociale şi economice "Sprijin pentru România", însă președintele interimar al USR, Cătălin Drulă nu se arată deloc mulțumit de planurile pe care Executivul le are.
Într-o postare pe pagina de Facebook, președintele interimar al USR, Cătălin Drulă, a vorbit despre lista de măsuri a Guvernului prezentată în cursul zilei de luni.
Potrivit acestuia, deși de luni de zile se dorește reducerea deficitului bugetar și ”domolirea” împrumuturilor pentru ca inflația să fie sub control, Guvernul pregătește cheltuieli și mai mari.
Totodată, el susține că promisiunile făcute românilor sunt ”deșarte”, adăugând că cea mai sfidătoare măsură o reprezintă faptul că de la 1 iulie vor fi oprite angajările de la stat, având în vedere cele întâmplate în ultimele opt luni de zile.
„De luni de zile, le cerem să reducă deficitul bugetar, să domolească morişca împrumuturilor: ca să ţină inflaţia sub control. Ce ne propun astă-seară? Încă mai multe creşteri de cheltuieli. Şi în compensare nişte promisiuni deşarte. Vor colecta mai bine.
Vor accelera PNRR-ul de care îşi bat joc. Cea mai sfidătoare: de la 1 iulie se opresc angajările la stat. Adică după frenezia angajărilor şi sinecurilor din ultimele 8 luni, îşi mai dau încă o lună să mai bage cât mai pot. Se lasă de fumat de luni, cum ar veni”, a scris Drulă, luni seara, pe pagina sa de Facebook.
Președintele interimar al USR a făcut referire și la lista de excepții a Guvernului, dar și la reducerea cheltuielilor cu 10% despre care s-a vorbit.
Cătălin Drulă este de părere că atât premierul Nicolae Ciucă cât și Marcel Ciolacu nu înțeleg economie și sunt iresponsabili având în vedere deciziile luate care vor ajunge să ducă România ”cu toată viteza înainte spre faliment”.
Cătălin Drulă critică măsurile Guvernului
„Ca să fie minciuna completă, vedeţi cum au propus reducerea cheltuielilor. Zic pompos că le reduc cu 10%, cu câteva excepţii, care sunt, de fapt, o lungă listă de excepţii. În final, singurele cheltuieli pe care promit că le reduc cu 10% sunt cele pentru bunuri şi servicii (un capitol relativ mic, ~13% din bugetul general consolidat).
Între timp, perspectivele şi prognozele de frânare a economiei sunt ignorate de guvern. Ciucă nu înţelege economie, iar lui Ciolacu nu-i pasă. Iresponsabilii ăştia, patronaţi de Iohannis, ne duc cu toată viteza înainte spre faliment”, susţine liderul USR.
Menționăm faptul că reacția lui Cătălin Drulă vine după ce luni, Guvernul a decis să lanseze un nou pachet de măsuri sociale şi economice „Sprijin pentru România„, în valoare de 1,1 miliarde euro.
Guvernul a publicat ulterior pe pagina de Facebook toate măsurile care ar urma să fie luate. Printre acestea se numără amânarea ratelor la bănci pentru o perioadă de nouă luni, acordarea unui sprijin pentru pensionari, dar și mai multe măsuri pentru consolidarea fiscală și respectarea angajamentelor privind deficitul public.
Pachetul de măsuri pregătit de Guvern
Măsurile urmează să fie aplicate începând cu data de 1 iulie și sunt următoarele:
- amânarea pentru 9 luni a ratelor la bănci pentru cetăţenii şi companiile care se confruntă cu dificultăţi financiare din cauza crizelor multiple din ultima perioadă;
- acordarea unui sfert din diferenţa de salariu, în conformitate cu Legea salarizării unitare, cuvenită categoriilor de salariaţi din sistemul public;
- acordarea unui sprijin unic de 700 de lei pentru toţi pensionarii cu pensii sub 2.000 lei.
- diminuarea cheltuielilor bugetare cu cel puţin 10%, cu excepţia celor cu investiţiile, salariile, pensiile, asistenţa socială;
- suspendarea angajărilor la stat;
- creşterea colectării veniturilor la bugetul general consolidat al statului cu 10 miliarde de lei;
- accelerarea absorbţiei fondurilor europene din cadrul programelor operaţionale şi al PNRR. În acest sens, coaliţia va efectua o evaluare lunară a stadiului absorbţiei, precizează sursa citată.