Cătălin Hideg, omul de afaceri care l-a denunțat pe generalul Florian Coldea la DNA, a explicat care ar putea fi implicarea Laurei Codruța Kovesi în distrugerea companiei sale.
Cătălin Hideg dezvăluie relațiile cordiale dintre șefii SRI și Laura Codruța Kovesi
Cătălin Hideg, omul de afaceri care a făcut denunț împotriva lui Florian Coldea la DNA, a detaliat seria de evenimente care au condus la prăbușirea companiei sale. De asemenea, a evidențiat relația prietenoasă pe care foștii șefi ai SRI o aveau cu Laura Codruța Kovesi.
El a spus de mai multe ori că a suspectat că problema sa a fost orchestrată într-un fel, deoarece toate elementele indică acest lucru. Hideg a menționat că Laura Codruța Kovesi a menținut aceleași practici ca atunci când era șefa DNA-ului în România. Acesta a adăugat că a pus procurorii europeni să ancheteze compania sa.
„A pus procurorii europeni să-mi paradească compania, aşa cum bine le plăcea să spună. Mi-am dat seama că sunt într-un film cumva ca cel al lui Hexi Pharma.
Că şi eu sunt unic producător de medii de cultură în România şi Europa de est. Am trei sau patru competitori foarte mari în Europa care în ultimii patru ani au luat din piaţă peste 80% din clienți”, a spus omul de afaceri într-un interviu acordat lui Mihai Gâdea la Antena 3 CNN.
Hideg a spus că atunci când a observat că toate clădirile i-au fost puse sub sechestru, că conturile sale au fost închise la peste zece bănci și că nu mai avea acces la fondurile europene pentru a-și continua dezvoltarea, a știut că situația era gravă.
Acesta a adăugat că avea încă șase proiecte depuse pentru diverse coduri de cercetare și industrializare a platformei medicale.
„M-am trezit şi cu o aberație că dacă suntem cu dosar penal nu mai putem participa nici la codurile de cercetare în România, unde avem peste 24 de parteneri ai statului cu care lucrăm în Institutul de Biotehnologii de peste o ani şi am rămas cu proiectele pe care le-am făcut în aer”, a povestit el.
Totul a culminat cu închiderea contului la UniCredit
Potrivit omului de afaceri, situația a culminat cu închiderea contului la UniCredit, ceea ce a paralizat complet operațiunile companiei. El a afirmat că nu mai puteau încasa banii de la cei peste 1.800 de clienți, nu puteau plăti furnizorii, utilitățile, salariile, impozitele sau taxele.
Din acest motiv, au recurs la gestul extrem de a încerca să facă o solicitare către Guvernul României pentru a dona compania, deoarece nu mai puteau să continue activitatea.
Cătălin Hideg a remarcat că tandemul care a funcționat în trecut a avut un impact și asupra sa. El a povestit că a văzut într-un articol publicat de Agenția de Informații, care este parteneră cu Statele Unite, o fotografie cu un iaht în Monaco, unde se sugera că Florian Coldea și Laura Codruța Kovesi ar fi fost împreună.
A menționat că articolul făcea referire la compania Analize Strategice și Informații (ASI), un site de știri online.
„Eu am văzut iahtul. Eu nu am dovezi că nu eu i-am văzut. Am înţeles că au fost suspiciuni că au fost acolo, pentru că la vremea respectivă se ştia că domnul Coldea a fost în zonă.
Nu am pus la DNA niciun fel de probă în sensul ăsta, dar am spus că am văzut că relaţia doamnei Kovesi cu domnul Coldea este la fel de cordială ca şi înainte”, a spus omul de afaceri.