Cătălin Homor a efectuat, miercuri, o vizită de lucru pe şantierele DN 76 şi Orăştie – Sibiu, lotul 3. 

"Pe Orăştie – Sibiu s-a lucrat la capacitate maximă în zilele în care s-a putut lucra, ritmul şi volumul lucrărilor desfăşurându-se conform programului stabilit. Decalarea cu câteva zile a termenului anunţat a rezultat din hotărârea noastră de a realiza toate aceste lucrări conform proiectului stabilit, respectând toate standardele de calitate. Repet, calitatea este obţinută prin respectarea etapelor şi procedurilor de lucru. A apărut într-adevăr un decalaj al termenului de finalizare, dar totul este în favoarea calităţii. După această vizită, am estimat împreună cu colegii din şantier că, în condiţii normale, în jurul datei de 10 octombrie vom putea reda traficului lotul 3 din Orăştie – Sibiu. Vreau să punctez din nou faptul că acest decalaj de timp e dat de nivelul calitativ necesar acestor lucrări, executate în funcţie de condiţiile meteo", a declarat Cătălin Homor. 

În ceea ce priveşte DN 76, Homor a verificat stadiul lucrărilor pentru fiecare lot în parte, dar a avut şi o întâlnire cu autorităţile locale pentru identificarea posibilelor probleme, astfel încât să nu mai existe amânări şi întârzieri în desfăşurarea lucrărilor. 

Luni, 27 septembrie, CNADNR a anunţat că termenul de finalizare a lucrărilor la lotul 3 din autostrada Orăştie – Sibiu va fi decalat, din cauza ploilor. 

"Pentru corecta şi prompta informare a opiniei publice, având în vedere că în ultima perioadă de timp pe zona Orăştie-Sibiu a plouat 11 zile, CNADNR SA anunţă că decalează termenul de finalizare a lucrărilor la lotul 3 Cunţa -Sălişte. În graficul de execuţie, conform prognozei meteo, CNADNR SA prevăzuse o perioadă de cinci zile cu ploaie, întârzierea fiind dată de dublarea perioadei în care nu s-au putut efectua lucrări specifice, în conformitate cu standardele de calitate", potrivit unui comunicat al companiei. 

La începutul lunii septembrie, şeful CNADNR, Cătălin Homor, dădea asigurări că circulaţia pe lotul 3 al autostrăzii Orăştie-Sibiu se va redeschide la sfârşitul lunii septembrie, lucrările fiind în graficul stabilit.

AGERPRES