Cătălin Homor, director general al Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România (CNADNR) a ajuns să încaseze un salariu lunar de 8.000 de euro.
Cătălin Homor câştigă un salariu de aproximativ 32.000 de lei lunar, potrivit informațiilor și documentelor deținute de Digi24.ro.
Este aproape dublul sumei încasate de predecesorul său, Narcis Neaga, debarcat în luna decembrie a anului trecut. Potrivit declarației acestuia de avere Narcis Neaga a încasat lunar, în medie în 2015, 17.854 lei.
Dar cum a ajuns șeful CNADNR să câștige atâți bani?
Pentru a deține funcția de director general există în principiu două posibilități. Fie se acordă unui angajat al companiei în cauză o delegare de atribuiții pe funcția de director general, fie se semnează un contract de mandat în condițiile legii 31 – 1990 a societăților comerciale și mai nou a OUG 109 din 2011, modificată prin OUG 51 din 2013 privin guvernanța corporativă a companiilor publice.
După două încercări eșuate de eficientizare a Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România de către fostul executiv condus de Victor Ponta, guvernul tehnocrat a aprobat în mare grabă o ordonanță de urgență privind reorganizarea CNADNR și înființarea Companiei Naționale de Investiții Rutiere (CNIR).
Mai exact, Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România își schimbă denumirea în Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere, plus înființarea unei noi societăți, (CNIR), unde leafa pentru femeile de serviciu este de aproximativ 500 euro.
Pentru înființarea noii societăți guvernul tehnocrat trebuie să aloce 50 milioane lei, capital social pus la dispoziţie de Ministerul Transporturilor până la data de 30 noiembrie, în calitate de acţionar unic care îşi exercită drepturile şi îşi îndeplineşte obligaţiile prin Ministerul Transporturilor, în calitate de reprezentant legal al statului român.
Suma de 50 milioane lei nu este prevăzută în actualul buget al Ministerului Transporturilor. De aici rezultă că Guvernul păstorit de Dacian Cioloș se pregătește să taie această sumă de bani de la un alt domeniu pentru a înființa CNIR, compania mult dorită de tehnocrați.