Ministrul de Interne, Carmen Dan, a anunţat marţi că i-a cerut premierului împuternicirea pe o perioadă de şase luni în funcţia de şef al Poliţiei Române a chestorului principal Cătălin Ioniţă, în condiţiile în care a solicitat schimbarea lui Bogdan Despescu, ca urmare a cazului agentului acuzat de pedofilie.
Ea a precizat că Ioniţă, în prezent şef al Direcţiei Generale Anticorupţie, are un mandat explicit de a finaliza diagnoza de sistem pe care a solicitat-o în cursul zilei de luni, scrie Agerpres.
Carmen Dan a precizat totodată că a discutat cu şeful Centrului de Psihologie din cadrul MAI şi a cerut refacerea întregii proceduri prin care se organizează activitatea de testare în minister.
Ministrul de Interne, Carmen Dan, s-a declarat total nemulţumită de explicaţiile date de oficialii Poliţiei Române în cazul agentului acuzat de pedofilie.
Potrivit CV-ului său, comisarul-șef Cătălin Ioniță, în vârstă de 41 de ani, conduce Direcția Generală Anticorupție din Ministerul Afacerilor Interne din 2016, anterior fiind la conducerea structurii care se ocupă cu investigarea fraudelor economic.
El a fost adjunct și apoi director al structurii care se ocupă cu investigarea fraudelor economice (Direcția de Fraudelor devenită ulteror Direcția de Investigare a Criminalității Economice).
Și-a început cariera în 1998 ca ofițer specialist în cadrul Serviciului de Investigarea Fraudelor Sector 1. În mandatul său au fost instrumentate cauze importante precum dosarul Mediafax, dosarul evaziunii fiscale din studiourile de videochat sau dosarele executorilor judecătorești.
Ioniță a terminat Facultatea de Drept din cadrul Universității București, specializarea Criminalistică în 1999 și apoi un doctorat la Academia de Poliție Al. Ioan Cuza, București în 2012. Pe lângă funcțiile ocupate în structurile MAI, Ioniță a efectuat mai multe cursuri de specializare în Statele Unite, precum și un curs despecializare în materia investigațiilor financiare organizat de Comisia Independentă Împotriva Corupției (ICAC) la Hong Kong în 2017.
Cătălin Ioniță este căsătorit și are cinci copii.