Cătălin Măruță a rămas încremenit. Ce a aflat în timpul emisiunii
De această dată, vedeta de la Pro TV l-a avut invitat pe nimeni altul decât Dorian Popa. În cadrul acestui podcast, Cătălin Măruță l-a întrebat pe Dorian Popa câți bani a făcut câinele acestuia, Chelutzu. Răspunsul lui Dorian Popa l-a surprins pe Măruță. El a declarată că patrupedul său a făcut peste 150 de mii de euro.
La auzul acestui răspuns, Măruță l-a întrebat în glumă pe Dorian Popa dacă își vinde câinele. Acesta a răspuns ”Doamne ferește” și a făcut referire la ceea ce i s-a întâmplat cântăreței americane, Lady Gaga. Acesteia i s-au furat câinii în urma unui atac armat în luna februarie. Din fericire, cei doi căței au fost recuperați și înapoiați artistei.
Câinii din rasa Bulldog Francez, cunoscuţi pentru aspectul aplatizat al botului, pot fi vânduţi deseori contra unor sume de mii de dolari pentru un exemplar şi au fost de multă vreme ţinta hoţilor întrucât sunt valoroşi şi dificil de crescut, a spus Brandi Hunter, o purtătoare de cuvânt a Asociaţiei Chinologice Americane.
Au fost abordate și teme mai serioase
În cadrul episodului 2 al podcastului lui Măruță, vloggerul a vorbit și despre viața sa de familie, mai exact despre relația tensionată pe care a avut-o cu tatăl său. El a precizat că tatăl său a fost genul de bărbat care-și teroriza soția doar că niciodată nu a apelat la violența fizică.
„Violență fizică nu a existat. Pentru asta, pot spune că îl respect, pentru că mi se pare ultima formă de degradare a ideii de familie”, a spus Dorian.
Dorian Popa și-a mai adus aminte de un moment din relația cu tatăl său. El a povestit că a primit un mesaj de la acesta, un mesaj în care-l felicita pentru reușitele sale. Totuși, vloggerului i s-a părut banal.
„Felicitări, bravo… Stai puțin! Îți mulțumesc că mă feliciți, îi mulțumesc și eu lui Dumnezeu, în fiecare zi, pentru ceea ce am primit, dar hai să ne rezolvăm lucrurile din trecut, care ne dor, care ne apasă!”, a spus Dorian.
Vloggerul a mai spus că tatăl său a murit atunci când el de abia începuse să aibă succes în serialele Pariu cu Viața și Lala Band.
Sursa foto: INQUAM Photos, Octav Ganea