Dinu Maxer a oferit primele declarații după ce fosta sa soție, Deea, a fost în emisiunea TV a lui Cătălin Măruță, unde a vorbit despre divorțul lor în cadrul rubricii „Spui tot sau îți ia gura foc”.
De ce s-au certat Cătălin Măruță și Dinu Maxer?
Cu câteva zile în urmă, Dinu Maxer a recunoscut că a fost deranjat de întrebările pe care Cătălin Măruță i le-a adresat fostei sale soții, Deea Maxer, în cadrul rubricii „Spui tot sau îți ia gura foc”, unde ea a fost pusă să vorbească despre divorțul lor și despre el.
Dinu Maxer l-a acuzat direct pe Cătălin Măruță că ar fi profitat de starea emoțională a fostei sale soții pentru a face rating, în timp ce prezentatorul TV a zis că el caută motive pentru a atrage atenția presei.
Cei doi au avut „o dispută prietenească”, în cadrul căreia Dinu Maxer i-a spus că acest joc poate deveni manipulator, argument susținut și de psihologi, spune el.
„Cu Cătălin am avut o dispută prietenească fiindcă ne cunoaștem din 99, am debutat împreună ca prezentatori la TVR2. Lângă noi erau Mădălin Ionescu și Alexandra Dinu. Iată, ne-a dat replica și mie, și lui Mădălin, adică colegilor din TVR2.
Eu mi-am exprimat părerea, susținută și de psihologi, că acel joc poate deveni manipulator. În consecință, nu consider că atacurile au fost făcute în mod voluntar. De aici a ieșit o întreagă nebunie, știrea cu Cătălin a fost numărul trei în România. De ce să fiu supărat?
El își face treaba lui, eu îmi fac treaba mea, eu am dreptul să mă apăr, el are dreptul să atace. Nu a fost OK că a apărut și a zis: ”Dinu face orice să apară în ziare!”, a declarat, vinerea trecută, Dinu Maxer în cadrul unui interviu acordat pentru EGO.
Dinu Maxer: Cătălin Măruță se agață de mine
„Era momentul în care eu am fost deja de două ori numărul 1 în România, ca știre, peste politic și sport. Am spus: ”Cătălin, cred că de data asta e invers! Nu cred că eu mă agăț de tine, tu te agăți de mine!”. I-am și trimis screenshot-uri, lunile trecute de două ori prime time, sunt numărul 1 în căutări pe Google.
Nu cred că mă poate acuza cineva că mă agăț de imaginea lui. Toți care sunt în combinație cu mine, se agață ei de imaginea mea, iertați lipsa de modestie”, a adăugat el.