Cătălin Măruță nu știe nici acum de ce a murit bunica sa
Cu ani de zile în urmă, Cătălin Măruță a trecut printr-o adevărată dramă, ruptă parcă din filmele polițiste. În 2008, prezentatorul TV a aflat că bunica sa, Maria Măruță, femeia care l-a crescut și i-a oferit o educație aleasă, s-a stins din viață în condiții suspecte.
Mai exact, bunica sa a fost găsită moartă în fântâna casei. Imediat cum a aflat cumplita veste, vedeta a fugit rapid din București în comuna Stănești, județul Gorj.
La momentul acela, familia sa a susținut că totul a fost un accident. Tatăl său a zis că, probabil, atunci când bunica sa a mers să ia apă, i s-ar fi făcut rău și a căzut în fântână. Pe de altă parte, însă, preoții din satul lor au avut o altă opinie.
Oamenii au crezut că a fost vorba despre o sinucidere, de aceea au refuzat să îi facă slujba de înmormântare, dar au făcut slujbe câteva zile la rând „pentru mângâierea familiei”, potrivit Cancan.
Andra a întâmpinat multe greutăți în drumul ei spre succes
Chiar și soția sa, Andra, a întâmpinat multe greutăți în drumul ei către succes și a fost nevoită să suporte momente mai puțin plăcute până când a devenit cunoscută.
Cu ceva timp în urmă, tatăl ei a vorbit despre un moment în care a venit cu ea la București, în urma cu mulți ani. Andra urma să înregistreze o melodie la studioul lui Costi Ioniță, însă nu aveau bani de hotel și au fost nevoiți să se cazeze la o cunoștință.
Din nefericire, în casa respectivă era foarte frig, iar pentru ca Andra să nu răcească, tatăl ei a luat legătura cu Costi Ioniță. Ulterior, s-au mutat în altă parte, chiar în acea noapte.
„Da, copilul meu știa că trebuie să cânte, să își facă treaba și lucrurile să iasă bine. Au fost mai multe momente grele… unul, când am mers prima oară la Costi să înregistrăm și am dormit la cineva acasă și era un frig cumplit în cameră.
Andra trebuia să cânte a doua zi, nu am vrut să răcească așa că l-am sunat pe Costi și ne-am mutat în toiul nopții, ca să mergem undeva unde era mai cald”, a povestit el.