Cătălin Moroșanu a rămas, ieri, fără permis ,la Buzău, după ce a fost surprins de radar cu 154 de km/h în afara localității.

A rămas pieton pentru următoarele 90 de zile

Acesta circula pe Drumul Eropean 85, pe raza localității Limpeziș, când a fost interceptat de Poliţia Rutieră. Ca urmare a încălcării regulilor de circulaţie, a rămas pieton pentru următoarele 90 de zile. De asemenea, Cătălin Moroșanu a fost amendat cu 1305 lei.

Nu e prima abatere

Nu este pentru prima dată când Moroşanu rămâne fără permis. În luna aprilie a acestui an, sportivul a rămas pieton tot pentru 3 luni, asta după ce a fost găsit băut la volan, în București.

Revenit din Republica Dominicană, unde a participat la show-ul “Survivor România”, Moroșanu a fost oprit la un control de rutină pe Bulevardul Decebal din Capitală. După verificarea documentelor, oamenii legii au decis, potrivit procedurii, ca șoferul să fie testat și cu aparatul etilotest. El a fost descoperit cu 0,4 mg alcool pur în aerul expirat.

Potrivit celor prezenți, sportivul ar fi gesticulat nervos la un moment dat, semn că situația în care se afla nu era tocmai pe placul lui. Însă oamenii legii nu s-au lăsat intimidați și au aplicat legea.

S-a mutat singur în București

Cătălin Moroșanu s-a mutat singur la București, din motive profesionale, iar soția a rămas la Iași. Prin urmare şi timpul petrecut pe drum, cu naveta Bucureşti-Iaşi, a crescut.

„Eu merg în fiecare weekend acasă, mai stau și câte o săptămână. În 14 ani, mereu am fost tot plecat, eu sunt la București de atâția ani de zile, fac naveta Iași-București.”, declara nu de mult sportivul pentru Libertatea.