Cătălin Oprișan are probleme de sănătate
Simpaticul jurnalist Cătălin Oprişan, care între timp a dat sportul pe podcasturi, a povestit că are probleme mari de sănătate.
Debordant ca de obicei, Cătălin Oprișan a recunoscut că a ajuns să-și ia și loc de veci. Fără să pară vreun pic afectat de faptul că medicii i-au spus că e bolnav.
”Mi-au găsit şi patru pietre la rinichi, steatoză hepatică grad 3, am picat tot la domnul doctor. Hipertensiv, cefalee, a zis medicul că sunt o minune a medicinei că nu sunt într-un scaun cu rotile.
De toate mi-au găsit. Am ajuns la medic pentru că o lună de zile mi-a ţiuit creierul, în aprilie. Am decis să plec la drum, să merg să văd ce se întâmplă… Mi s-au arătat semne, e şi vârsta critică, nu-i de glumă.
Mi-a zis doctorul aşa: AVC până la 50 de ani sau să te ţii de treabă? E vina mea că îmi place papanaşul cu gem de afine? Că îmi plac micii? Micii m-au terminat, nu faceţi ca mine”, a spus Oprisan în stilul său inconfundabil, la podcastul lui Radu Țibulcă.
Medicii aveau să se minuneze de situația în care celebrul jurnalist sportiv se afla la momentul la care a ajuns la spital.
Și-a luat loc de veci în Militari
Mai în glumă, mai în serios, Cătălin Oprișan a ajuns chiar să-și cumpere și loc de veci. El a precizat că și-a cumpărat locul la cimitirul din cartierul bucureștean Militari și e supraetajat.
”Anul ăsta am fost obligat să fac multe. Am slăbit în câteva luni, mi-au ieşit analizele bune şi m-am apucat din nou de treabă pentru că mersul pe bicicletă nu se uită niciodată, nu?
Dragi medici, să nu vă uitaţi la acest podcast. Am donat sânge cât pentru 4-5 spitale din România. Mi-am luat loc de veci, în Militari. E supra etajat, să fie şi pentru tovarăşa de apartament. Soacra are în altă parte.
De ce să chinui pe alţii? Am loc, plătesc acolo. Am fost şi la Techirghiol, m-am dat cu pământ să mă obişnuiesc”, a făcut haz de necaz Cătălin Oprișan.
Mai mult de-atât, mai spune Cătălin Oprișan, ”a zis medicul că sunt o minune a medicinei că nu sunt într-un scaun cu rotile.”
Cunoscutul jurnalist a mai stârnit râsul încă o dată când a spus că a fost nevoit să bea doar apă, la recomandarea medicilor. Se pare că nu i-a plăcut de vreme ce spune că „am băut apă şi e foarte rea. Nu se poate bea, am făcut crize. Nu am mai băut apa din ’86, de când a luat Steaua la Sevilla.”