Cătălin Predoiu anunță schimbări majore în Poliția Română după accidentul de la 2 Mai

Cătălin Predoiu

SURSĂ FOTO: Inquam Photos / Octav Ganea

Cătălin Predoiu a prezentat luni, 28 august, raportul Corpului de control privind accidentul de la 2 MAI. Potrivit ministrului de Interne, urmează o acţiune de schimbare progresivă şi cuprinzătoare, la nivelul întregii Poliţii Române şi a centralei instituţiei.

Așadar, Cătălin Predoiu a spus că analiza evenimentelor de la Crevedia este în curs la nivelul departamentelor din minister. În foarte scurt timp, spune ministrul, vor fi prezentate de şeful DSU concluziile acestei analize.

Aceste concluzii vor constitui baza politico-administrativă pentru o acţiune de schimbare progresivă şi cuprinzătoare, la nivelul întregii Poliţii Române şi a centralei MAI, a mai spus ministrul de Interne.

Cătălin Predoiu anunță mai multe schimbări după accidentul de la 2 Mai

„Am primit raportul de control astăzi, în cursul după-amiezii. Mă voi referi exclusiv la cazul Constanţa-Vama Veche, analiza evenimentelor de la Crevedia este în curs la nivelul departamentelor din minister şi în foarte scurt timp, în această săptămână, vor fi prezentate de şeful DSU concluziile acestei analize.

Declaraţia de astăzi nu va viza doar concluziile Corpului de contro, va avea mai multe puncte şi va constitui baza politico-administrativă, la nivelul MAI, pentru o acţiune de schimbare progresivă şi cuprinzătoare, la nivelul întregii Poliţii Române şi a centralei MAI”, a declarat Cătălin Predoiu.

De asemenea, ministrul a precizat că „personal, a lăsat toată independenţa Corpului de Control în efectuarea controlului”.

„Şeful Corpului de Control nu este numit de mine, nu l-am cunoscut până să ajung în minister şi nu am comunicat cu dânsul pe perioada controlului”, a mai spus ministrul.

Ministrul de Interne va prezenta concluziile Corpului de control

Ministrul de Interne a menţionat că va prezenta concluziile Corpului de control dar ulterior şi consideraţiile. Deciziile care urmează să fie anunțate nu vor înfrânge principiul prezumţiei de nevinovăţie.

„Niciuna dintre concluziile sau propunerile raportului ori din consideraţiile pe care le voi face şi deciziile pe care le voi anunţa nu pot şi nu vor înfrânge principiul prezumţiei de nevinovăţie”, a completat Cătălin Predoiu.

Predoiu a prezentat apoi evenimentele. Potrivit acestuia, la 18 august, ora 21:40, numitul făptuitor aflat la volanul unui autoturism a fost oprit în trafic, în Municipiului Constanţa, de către un comisar şef de Poliţie. Este vorba despre şeful serviciului rutier Constanţa.

„Raportul Corpului de control constată şi susţine că la acest moment au fost încălcate norme, pentru că trebuia aplicată sancţiunea contravenţională pentru lipsa semnului distinctiv de începător, şoferul având mai puţin de un an vechime de la dobândirea permisului de conducere”, a spus Cătălin Predoiu.

Potrivit ministrului, au fost încălcate prevederi legale care vizau ridicarea plăcuţelor de înmatriculare ale autoturismului.