MAI va continua să reducă deficitul de personal şi să asigure salarizări corespunzătoare
Ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, a avut vineri, 14 iulie 2023, o întâlnire cu persoanele din conducerea sindicatelor reprezentative la nivelul instituţiei. Întâlnirea a avut loc la iniţiativa sa, cu scopul de a stabili un mod de lucru optim şi eficient în relaţia instituţie – sindicate, în beneficiul angajaţilor MAI şi al cetăţenilor români, prin creşterea calităţii serviciilor oferite de structurile ministerului.
În acest scop, ministrul Afacerilor Interne a subliniat faptul că doreşte o colaborare onestă şi deschisă cu sindicatele. În cadrul întâlnirii lor, au fost abordate subiecte care prezintă interes atât pentru reprezentanţii sindicatelor, cât şi pentru conducerea ministerului. Ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, a reafirmat decizia conducerii MAI de a continua eforturile pentru îmbunătăţirea condiţiilor de muncă pentru angajaţi, pentru reducerea deficitului de personal şi pentru asigurarea salarizării corespunzătoare.
La întâlnirea cu reprezentanţii sindicatelor din MAI au participat și secretarii de stat Bogdan Despescu şi Romeo Simionescu, potrivit informațiilor transmise, vineri seară, de Ministerul Afacerilor Interne (MAI).
În ultimele 24 de ore, MAI a intervenit pentru gestionarea a 5.159 de evenimente
Potrivit sursei citate anterior, structurile Ministerului Afacerilor Interne au intervenit, în ultimele 24 de ore, pentru gestionarea a 5.159 de evenimente, dintre care 3.232 circumscrise menținerii ordinii publice, iar 1.927 circumscrise situațiilor de urgență.
La nivelul structurilor de poliție au fost semnalate 897 de posibile infracțiuni, peste 21% dintre acestea fiind din oficiu. În baza probatoriilor administrate de polițiști în cauze penale aflate în lucru, în cursul zilei de ieri, s-au dispus măsuri preventive pentru 85 de persoane.
Au fost prinși în flagrant 159 de autori de infracțiuni care au săvârșit 158 de fapte penale, și au fost depistate 23 de persoane urmărite național sau internațional, față de care au fost dispuse măsurile legale.
Tot în ultimele 24 de ore, polițiștii rutieri au fost prezenți pe cele mai solicitate drumuri naționale și autostrăzi pentru fluidizarea circulației și pentru creșterea gradului de siguranță rutieră. Au fost retrase 352 de certificate de înmatriculare și au fost reținute 594 de permise de conducere, dintre care 61 pentru consum de alcool și 20 pentru consum de droguri sau alte substanțe interzise.
Polițiștii și jandarmii au constatat 8.912 contravenții pentru care au fost aplicate amenzi în valoare de peste 3,1 milioane de lei.