Ministrul de Interne, Cătălin Predoiu, a participat la sărbătorirea Zilei Poliției de Frontieră și a transmis un mesaj în legătură cu Spațiul Schengen. În discursul său, a subliniat importanța ca lucrurile să fie realizate în teren și a dat asigurări că Spațiul Schengen va deveni mai puternic și mai funcțional odată cu aderarea României.
În contextul aniversării celor 159 de ani de existență a Poliției de Frontieră, Cătălin Predoiu a felicitat polițiștii de frontieră și a adus în prim-plan sacrificiul acestora în îndeplinirea datoriei, chiar și în cele mai dificile momente.
Spațiul Schengen va fi mai puternic cu România
Ministrul de Interne a accentuat semnificația frontierei, prezentând-o ca fiind „marginea statului, poarta de ieșire și poarta de intrare” și a evidențiat importanța menținerii securității și supravegherii la granițe pentru protecția statului și cetățenilor săi.
„S-a vorbit şi astăzi, se vorbeşte foarte mult, în general, de multă vreme, de Spaţiul Schengen. Sunt unul dintre cei care optez să vorbesc cât mai puţin despre asta, dar să ne concentrăm cât mai mult în teren pe ceea ce facem.
Cu toate acestea, da, şi eu spun, Spaţiul Schengen va fi mai puternic şi mai funcţional cu România înăuntru. Şi nu o spun doar eu şi nu o spun superficial, doar din poziţia de om politic pasager, aflat la conducerea Ministerului Afacerilor Interne. O spun pe baza unor studii, lecturi pe care le-am făcut aprofundat, în ultima perioadă, asupra acestei problematici, de când sunt însărcinat cu această onoare de a vă conduce vremelnic şi o mai spun din nou, evoc colegii din Consiliul JAI.
Nu numai în bilaterale, nu numai în întâlniri oficiale atât colegii miniştri, cât şi comisarul european, inclusiv în discuţii informale care au loc în marja JAI, sunt unanimi în a susţine această constatare logică – consolidarea Spaţiului Schengen presupune România înăuntru”, a declarat Predoiu.
Cătălin Predoiu, despre situația refugiaților ucraineni
De asemenea, ministrul de Interne a subliniat importanța ajutorării refugiaților ucraineni care și-au găsit adăpost în România în contextul războiului. El a evidențiat eforturile României de a oferi sprijin și susținere celor care au fugit din calea conflictului, oferindu-le un „stat prietenos” și „o societate incluzivă, generoasă și solidară”.
„Au nevoie de locuri de muncă şi le-au găsit. Au nevoie de un stat prietenos şi l-au găsit. Au nevoie de o societate incluzivă, generoasă, solidară şi au găsit-o. Au nevoie de şcoli şi grădiniţe pentru copii şi le-au găsit. Sunt 32.000 de copii ucraineni în grădiniţele noastre astăzi şi asta înseamnă foarte mult.
Pentru viitor, pentru ceea ce înţeleg ucrainenii din această relaţie consolidată în vremuri de restrişte. Aceste lucruri nu se vor uita. Şi ceea ce faceţi dumneavoastră astăzi pentru ei nu se va uita”, le-a mai transmis ministrul de Interne, poliţiştilor de frontieră.