Cătălin Predoiu a admis faptul că instituția nu a comunicat eficient în privința OUG 84
Cătălin Predoiu a declarat miercuri, la o ședință cu șefii structurilor din Ministerul Afacerilor Interne, că instituția nu a comunicat eficient în privința Ordonanței 84, care reglementează testele antidrog.
El a subliniat că rolul principal al agentului de circulație este să înlăture din trafic șoferii care au consumat alcool sau substanțe interzise, utilizând tehnologia disponibilă în prezent.
Predoiu a menționat că, odată ce un șofer este oprit, intervine rolul medicului, iar responsabilitatea nu mai aparține polițistului.
”Sunt şi zone unde n-am reuşit prea bine în comunicare în perioada precedentă, deşi aveam dreptate pe anumite subiecte. Spre exemplu, în privinţa Ordonanţei 84 teste antidrog. N-am reuşit să comunicăm destul de bine faptul că rolul agentului de circulaţie este să scoată din trafic pericolul, care pericol este reprezentat de cel care a consumat alcool sau substanţe interzise. Iar el utilizează în acest scop tehnologia care există la ora asta disponibilă în lume în anul 2024.
Nu poate să-şi întoarcă capul de la un astfel de risc când aparatul îi arată ceva. El trebuie să invite civilizat şi să impună această invitaţie ca pericolul să tragă pe dreapta. Din acel moment intervine rolul medicului. Nu mai e treaba poliţistului, nu-i sarcina lui stabilită de lege”, a declarat Cătălin Predoiu.
Dacă un șofer ia anumite medicamente și nu este apt să conducă, medicul este cel care trebuie să-i ofere recomandări în acest sens
El a menționat că, deși respectă opiniile exprimate recent de unul sau doi medici, nu a auzit aceste puncte de vedere în dezbaterile publice legate de Ordonanța 84.
Poliția doar își încheie rolul odată ce pericolul este scos din trafic, iar de acolo înainte este responsabilitatea medicului și a instituțiilor specializate să se ocupe de caz, nu a polițiștilor.
”Am citit tot felul de opinii în ultima perioadă emise de unul, doi medici faţă de care am tot respectul ca breaslă, am mulţi prieteni medici îi respect foarte mult. Deci să nu creadă cineva că generalizez aici.
Dar opinii pe care nu le-am auzit în dezbaterea publică aici când s-a discutat Ordonanţa 84 şi care oricum se deplasează mult de la subiect, gen un cetăţean care este suferind de o anumită maladie nu mai poate conduce pentru că nu ştie ce medicamente să ia şi îl opreşte poliţia. Păi dacă nu ştie trebuie să-i spună medicul şi Ministerul Sănătăţii ce medicamente legal nu trebuie să ia.
Daţi-ne această lege şi noi lucrăm cu ea. Deci noi trebuia să comunicăm acest lucru şi anume că rolul poliţistului se încheie odată cu scoaterea din trafic a pericolului, de acolo mai departe nu e treaba poliţistului, e treaba medicului prin instituţiile specializate, nu a cardiologului, nu a chirurgului pe creier, a medicului de la Institutul de Medicină Legală, ca să vorbesc în clar.
Noi ştim acest lucru, dar nu am ştiut să-l comunicăm prea bine. Nici eu poate că nu am reuşit să comunic bine lucrul ăsta. Şi trebuie să învăţăm din lecţie”, a transmis ministrul de Interne.
MAI nu au reușit să convingă opinia publică de faptul că testele antidrog folosite de Poliția Română sunt aceleași utilizate în toată Europa
”De asemenea, nu am reuşit să comunicăm faptul că, sau să convingem adică, de comunicat am comunicat că folosim tehnologia pe care, la ora asta, o foloseşte toată Europa, în materie de teste antidrog. Nu am reuşit să comunicăm faptul că laboratoarele poliţiei sunt certificate internaţional şi recunoscute internaţional şi că analizele acestor laboratoare sunt dincolo de orice dubiu, au fost probate crime grele cu acest tip de analiză darămite o analiză toxicologică.
Şi din păcate au fost scoase din lege aceste laboratoare. Poate la Parlament vom reuşi să comunicăm acest lucru. Am impresia că ăsta a fost şi o problemă de supărare pentru alte instituţii, că suntem acolo prezenţi cu laboratoarele poliţiei. Poate, poate nu. În orice caz trebuia să comunicăm mai bine asta”, a mai precizat ministrul de Interne.