Înainte de a începe toată această aventură în lumea afacerilor, fostul avocat a studiat bine piața și spune că a observat o nevoie reală de produse sănătoase, cu origine transparentă și fără compromisuri în privința calității.
„Mierea și sucurile noastre sunt rezultatul unei munci dedicate, în care am investit timp și pasiune pentru a asigura cea mai bună calitate”, adaugă Cătălin Preotu.
Cătălin Preotu și gustul Euromellis
Iar, după ce a lansat brandurile Melarium pentru miere și Melissimo pentru sucuri, el și echipa sa au avut ocazia să vadă cum produsele ajung rapid să fie apreciate pentru gustul autentic și beneficiile lor pentru sănătate.
La început, Cătălin Preotul și echipa sa au fost motivați de pasiunea pentru două super resurse autohtone, adică mierea de albine și fructele de cătină. Iar, pe parcurs, aceștia au realizat că, prin experiența și cunoștințele dobândite, pot oferi mai mult decât simple produse alimentare sănătoase, pot construi branduri puternice și produse inovative din categoria suplimentelor alimentare.
„Astfel, am înființat Euromellis ca o companie dedicată producției de miere și sucuri organice inovative, axându-ne pe transparență, calitate și grijă față de mediu. Am ales să dezvoltăm trei branduri distincte: Melarium, pentru mierea bio, Melissimo pentru sucuri și 5DC pentru suplimentele alimentare”, continuă antreprenorul.
Esența Euromellis
Compania Euromellis se distinge în peisajul de afaceri din România printr-o serie de mai mulți factori cheie. Inițial, Cătălin Preotu aduce în discuție faptul că aceste produse sunt autentice și de calitate superioară. De menționat în acest sens că Euromellis oferă clienților miere sub brandul Melarium, sucuri naturale sub brandul Melissimo și suplimente alimentare sub brandul 5DC. Iar toate acestea sunt realizate din ingrediente de înaltă calitate.
„Mierea provine din stupinele proprii sau este achiziționată de la producători locali certificați atent selectați. Iar cătina provine din plantația certificată ecologic ce aparține asociatului meu, Ilie Potecaru, asigurând astfel calitatea, prospețimea și puritatea ingredientelor”, afirmă antreprenorul, în cadrul interviului.
Tot pe această listă a factorilor cheie se află și controlul integral al lanțului de producție. Asta pentru că echipa de la Euromellis se ocupă cu gestionarea întregului proces, de la cultivarea cătinei pe o plantație de 44 de hectare în județul Gorj, până la producția și distribuția sucurilor și mierii. Această abordare integrată permite menținerea unor standarde ridicate de calitate și trasabilitate. În plus, compania se remarcă și prin angajament față de sustenabilitate și practici ecologice.
„Compania pune un accent deosebit pe metode de producție prietenoase cu mediul, utilizând ingrediente certificate ecologic și promovând un stil de viață sănătos prin produsele sale”, mai spune Cătălin Preotu.
Inovații sănătoase
Acesta vorbește apoi și despre factorul inovație în portofoliul de produse. El specifică faptul că echipa de la Euromellis dezvoltă constant noi produse, precum sucuri de cătină cu miere și alte combinații naturale. În permanență, reprezentanții companiei se adaptează la cerințele pieței și oferă consumatorilor opțiuni variate și sănătoase.
Iar povestea merge mai departe într-un ritm frumos, căci echipa Euromellis are în vedere pentru viitor extinderea portofoliului de produse, creșterea capacităților de producție și transport, precum și dezvoltarea prezenței pe piețele internaționale.
„Compania intenționează să introducă două noi sortimente de limonadă și cinci sortimente noi de shot-uri. Iar pentru a susține cererea în creștere, Euromellis planifică investiții de aproximativ 600.000 de euro în extinderea capacităților de producție și a flotei de transport”, continuă Cătălin Preotu.
De asemenea, antreprenorul menționează apoi că reprezentanții Euromellis sunt foarte interesați și de piața europeană. Aceștia participă la târguri internaționale și și-au propus să intre pe piețele din Germania, Franța, Austria și Marea Britanie.
„Ne concentrăm pe promovarea calității și autenticității produselor noastre, adaptându-ne la cerințele și preferințele consumatorilor internaționali. Pentru a facilita accesul la produsele noastre, colaborăm cu parteneri locali și participăm la târguri internaționale de profil, consolidând astfel prezența Euromellis pe piețele externe”, declară în acest sens Cătălin Preotu.
Omul și afacerea
Însă, cine este, în spatele tuturor acestor detalii, Cătălin Preotu? Ei bine, vorbim de un un avocat de profesie și antreprenor din vocație, cu o dorință puternică de a aduce o contribuție pozitivă în care activează. Despre viața sa, acesta povestește cum în copilărie, a crescut în apropiere de Valenii de Munte, într-o zonă cu peisaje frumoase și oameni legați de natură.
„Experiențele din acea perioadă mi-au insuflat respectul pentru natură și pentru produsele curate și autentice. Iar, mai târziu, acestea au devenit valorile centrale ale companiei Euromellis. Deși m-am mutat în București la începutul anilor ’90, rădăcinile mele au rămas puternice în acea regiune, acolo unde astăzi funcționează Euromellis”, spune omul de afaceri.
În persoană
Pe plan personal, Cătălin Preotu se declară a fi un familist convins, mândru de cei doi copii ai săi și de echilibrul pe care a reușit să-l păstreze între viața de familie și carieră.
„Cred în munca dedicată, dar și în integritate și respect față de toți cei cu care interacționez, fie în domeniul juridic, fie în afaceri”, adaugă apoi antreprenorul. Pe mai departe, acesta ține să facă referire la tranziția dintre mediul avocaturii și lumea businessului.
În acest sens, potrivit celor relatate de el, această tranziție a fost una interesantă și plină de provocări, o călătorie de învățare extraordinară pentru el.
„Avocatura m-a învățat disciplina și atenția la detalii însă antreprenoriatul mi-a oferit libertatea de a crea și de a inova. Totodată, a fost necesar să îmi dezvolt abilități specifice antreprenoriatului, care mi-au deschis orizonturi noi și m-au ajutat să cresc atât profesional, cât și personal. De asemenea, am descoperit o satisfacție aparte în a construi ceva de la zero și a vedea rezultatele muncii mele într-un mod palpabil”, declară Cătălin Preotu.